sapou Multa vreme am crezut ca bogatiile materiale si realizarile profesionale sunt adevarata implinire dupa care alearga orice om normal. Credeam ca placerea vine din a poseda si a te lasa posedat, ca trupul si sufletul nu au nimic in comun. Cu timpul insa, viata mi-a deschis o fereastra secreta spre fericire. Am avut curajul sa deschid ochii mintii si ai sufletului si sa privesc spre acea lumina care ma invaluia. Apoi, ca si cum as fi fost in fata unui ecran, la un cinematograf in care nu platesti bilet de intrare ci esti doar unic invitat, am asistat la derularea filmului vietii mele. Am vazut lacrimi, am simtit regrete si rusine. Mi-am amintit de dureri si dezamagiri ce am facut sa nasca in sufletul celor ce ma iubeau. Am tresarit la atingerea sentimentului de teama si abandon care ma faceau sa fug ca o lasa. Ma simteam biciuita fara mila de amintiri indepartate, dar atit de prezente. Auzeam risetul diavolesc ce ma incuraja sa cuntinuu sa insel fara mila. Nu intelegeam ca defapt ma inselam pe mine si distrugeam vise si sperante care ar fi putut sa imi hraneasca sufletul flamind de iubire. Cu cit filmul mergea mai departe, mai adinc in faptele mele, cu atit mai mult ma simteam sufocata de noroiul in care m-as fi putut cufunda daca nu ma opream. Asistam fara puterea de a face ceva, la apropierea asasinarii sufletului meu. Cind disperarea deja incepuse sa puna stapinire pe mine, cind lacrimile secasera de teama de a nu ma mai putea renaste asemenea pasarii phoenix din propria cenusa, in intunericul care ma inconjura a aparut el. Nori de furtuna ma apasau greu si el s-a luptat cu ei si i-a risipit.Mi-a inaltat statuie din cuvinte si eu am inteles ca il iubesc asa cum pot, in felul meu, cum doar el poate intelege.Semnatura: Ramona Voiculescu