Am vazut si am trait-o cu totii: capitalismul nu a devenit si nu va deveni vreodata calul domestic care se opreste sau o porneste din loc la porunca stapinului. El este prin natura sa calul salbatic care, daca nu este strunit de legi clare si egale pentru toti, este gata la tot pasul sa rastoarne caruta. Si pentru ca noua clasa politica de dupa 1989 nu a fost in stare sa mestereasca un nou friu al legilor si sa-l arunce pe cel vechi, ne-am trezit repede in sant, la marginea drumului dezvoltarii. Actuala criza economica mondiala demonstreaza odata in plus ca nicio caruta nu poate fi trasa la nesfirsit de cai care nu pot vedea decit inainte, adica profitul si numai profitul, lipsiti de o absolut necesara vedere laterala, spre marile probleme sociale. Asa se face ca drumul dezvoltarii este acum blocat de numeroasele carute prinse in carambolul crizei, fara sa se intrezareasca deocamdata macar o potecuta pe care sa se strecoare cineva mai departe.Raminind in cadrul realitatilor rominesti si oprindu-ne putin in dreptul poetului nostru national, nu putem ocoli ideea absolutismului, o idee pe care multi s-au grabit s-o aseze ca fundament al gindirii social-politice eminesciene. Ibraileanu, de pilda, intr-o conferinta din 1876, afirma ca poetul „dezvolta ideea domniei absolute ca singura forma buna de guvernamint”. Eminescu se folosea de prilej pentru a explica: „N-am cercat a dovedi nicaieri ca despotismul este fericirea si progresul popoarelor. Tot ce-am aratat e ca puterea statului, domnia concreta a legii trebuie sa fie mai tare decit tendintele claselor sociale si sa le frineze”. Eminescu, asadar, nu a supralicitat absolutismul, ci numai „domnia concreta a legii”, subliniind necesitatea unei coeziuni a fortelor interne, capabile sa asigure formarea punctului de vedere si a interesului national. Intr-un articol din 8 noiembrie 1878, relevind primejdiile individualismului care, impins la extrem, poate duce la „disolutiunea completa a statului”, totodata el recunoaste si „primejdiile” celeilalte „directii”, a statului absolut: „Vesnica tutela asupra claselor de jos le da intr-adevar pinea de toate zilele, dar le lipseste de energia individuala, le face indolente”.Calea ideala? In alt articol, din 31 august 1878, el sustine: „Un remediu radical ar fi numai o mina de fier, dreapta si constituita de telurile ei bine hotarite, care sa inspire tuturor partidelor convingerea ca statul mostenit de la zeci de generatii, care au luptat si suferit pentru existenta lui, formeaza mostenirea altor zeci de generatii viitoare si ca nu e jucarie si proprietate exclusiva a generatiei actuale”. Cu alte cuvinte, extrapolind, reintronarea legalitatii, a domniei legii, reconstructia drumului dezvoltarii, ca o magistrala pe care sa rulam in liniste si siguranta printre masivele abrupte ale Europei dezvoltate, reprezinta traducerea in limbajul realitatilor rominesti contemporane a remediului radical eminescian. Iar puterea actuala (in care se regasesc ambele „directii” descrise de Eminescu!) nu poate sa nu ia act de acesta, daca vrea sa iese invingatoare din defileul acestei crize, slalomind cu talent si tenacitate printre stincile care nu vor inceta sa cada de pe versanti.Semnatura: Constantin Smedescu