VIDEO. Primăria Pitești la ora bilanțului! Primul an din mandatul 2024–2028

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a tras linia bilanțului pentru primul an al mandatului 2024–2028. Într-o conferință de presă transmisă și online, edilul a prezentat realizările și investițiile care au contribuit la dezvoltarea orașului, chiar și într-un context economic european dificil.

Potrivit raportului, Piteștiul a continuat să progreseze în 2025: 83 de lucrări de infrastructură au fost finalizate, alte 45 sunt în derulare, iar prioritățile au rămas infrastructura școlară, sportivă, urbană și de transport, toate însoțite de munca și implicarea echipei Primăriei:

”Am prezentat astăzi, 18 decembrie 2025, în conferință de presă, Raportul de activitate al primului an din mandatul 2024–2028.

Într-un an dificil pentru România, în contextul economic european, indiferent de statutul în care ne regăsim — administrație, mediul privat sau societatea civilă — important este că am făcut, cu bună-credință și responsabilitate, pași vizibili în dezvoltarea comunității noastre.

Piteștiul este unul dintre municipiile în care calitatea vieții a crescut în fiecare an.
În raportul prezentat am pus accent, într-un an de început al austerității bugetare, pe investițiile majore finalizate sau demarate în 2025.

Avem nu mai puțin de 83 de lucrări de investiții în infrastructură finalizate și 45 aflate în implementare.
Infrastructura școlară și sportivă, precum și infrastructura urbană și de transport, au fost și rămân prioritățile celui de-al doilea mandat.

Mulțumesc echipei și tuturor angajaților pentru munca depusă împreună în acest an!”.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O săptămână cu poezie, muzică și povești, la Centrul Cultural Pitești
O săptămână cu poezie, muzică și povești, la Centrul Cultural Pitești

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 14-18 septembrie, mai multe evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială…

Voluntarii din Mioveni sunt așteptați la campania „Let’s Do It, România!”
Voluntarii din Mioveni sunt așteptați la campania „Let’s Do It, România!”

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, locuitorii orașului Mioveni sunt invitați să participe la campania națională de ecologizare „Let’s Do It, România!”…

Recital cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, la Filarmonica Pitești
Recital cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, la Filarmonica Pitești

Luni, 14 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești, Asociația Culturală „Teatralis” și Camera de Comerț și…

Cu 139 km/h prin oraș, la doar 19 ani. A rămas fără permis 120 de…
Cu 139 km/h prin oraș, la doar 19 ani. A rămas fără permis 120 de…

Un tânăr de 19 ani, din Pitești, a fost prins de polițiști, ieri, în timp ce conducea cu 139 km/h…

Polițiștii argeșeni, acțiuni pentru siguranța copiilor și prevenirea consumului de droguri
Polițiștii argeșeni, acțiuni pentru siguranța copiilor și prevenirea consumului de droguri

Polițiștii argeșeni au desfășurat, în zilele de 11 și 12 septembrie, mai multe activități de prevenire în școli, spații publice…