VIDEO. Percheziții în penitenciare, la traficanți de droguri. Substanțele dopante erau impregnate în hârtia pe care-și scriau scrisori!!

 

 

 

 

 

 

Astăzi, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Pitești, au pus în aplicare 22 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Argeș, Teleorman, Gorj, Ilfov și municipiului București, inclusiv în 4 penitenciare (din Mioveni, Târgu Jiu, Rahova și Jilava), într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuare, fără drept, de operaţiuni comerciale cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în forma continuată, alte operaţiuni privind circulaţia substanţelor dopante cu grad de mare risc şi a produselor care conţin substanţe dopante cu grad de mare risc, fără drept, și deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu.

Din materialul probator administrat, a reieșit că 5 persoane cercetate (dintre care 3 încarcerate în diferite unități de penitenciar, pentru executarea unor pedepse cu închisoarea) ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii unor importante sume de bani din comercializarea unor substanțe interzise.

Aceștia au procurat, de la alte persoane cercetate în cauză (inclusiv încarcerate), deținut și vândut diferite cantități de substanțe cu efecte psihoactive (ADB – 4en- PINACA, ADB – Butinca), precum și substanțe dopante (metandienonă și oximetolonă) impregnate în coli de hârtie (coli pe care își scriau scrisori!!!).

Unul dintre suspecți e cercetat și pentru deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu.

Audierile se vor desfășura la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sorin Zamfirescu pregătește: ” TROPA TROPA PRIN EOROPA”
Sorin Zamfirescu pregătește: ” TROPA TROPA PRIN EOROPA”

Suntem bucuroși să vă anunțăm că Sorin Zamfirescu va scoate, cât de curând, două volume de note de călătorie. Este…

Testare gratuită pentru sănătatea ficatului la Policlina Topoloveni, pe 11 noiembrie
Testare gratuită pentru sănătatea ficatului la Policlina Topoloveni, pe 11 noiembrie

Locuitorii din orașul Topoloveni și din împrejurimi pot beneficia de investigații medicale gratuite pentru depistarea afecțiunilor hepatice, în cadrul unei…

De la cardiologie și literatură la întrebarea „Se pregătește un nou război?”. O săptămână de…
De la cardiologie și literatură la întrebarea „Se pregătește un nou război?”. O săptămână de…

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 12-16 octombrie, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală care pot fi urmărite online, pe…

Pitești. Circulație restricționată pe strada Tineretului, pentru lucrări la reţeaua de canalizare
Pitești. Circulație restricționată pe strada Tineretului, pentru lucrări la reţeaua de canalizare

Societatea Apă Canal 2000 SA anunță că, începând cu data de 12.10.2026, se vor executa lucrări de reabilitare a rețelei…

Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare
Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare

Societatea Apă Canal 2000 SA informează că în perioada 12 – 16 octombrie 2026, între orele 9:00- 15:00, circulația rutieră…