VIDEO. Marți 13, Ziua informării preventive. Activități desfășurate de ISU Argeș

Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de „Marţi, 13” o zi cu ghinion, dar se întâmplă ca uneori să ne facem și singuri „ghinionul” prin faptul că nu suntem destul de bine informați. De aceea, la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-a stabilit ca de fiecare dată când ziua de 13 pică marţea, aceasta să fie dedicată informării preventive.

 

✅  În acest context, în ziua de marți 13, vom desfășura câteva activități, după următorul program:

Ziua porților deschise la subunitățile de intervenție, în intervalul orar: 10:00 – 14:00:

 Detașamentul de Pompieri Bradu;

 Detașamentul de Pompieri Mioveni și Garda de Intervenție Topoloveni;

 Detașamentul de Pompieri Câmpulung;

 Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș;

 Secția de Pompieri Costești;

 Pichetul Vedea.

Punct de informare preventivă:

 – centru comercial din municipiul Pitești, strada Tudor Vladimirescu, nr. 37, intervalul orar 12:00 – 15:00;

 

✅  Mai mult decât atât, astfel de acțiuni vor fi organizate și în celelalte localități ale județului, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, care vor distribui cetățenilor materiale preventive.

 

 Vor fi abordate următoarele aspecte:

 folosirea responsabilă a instalațiilor electrice și de gaze și verificarea acestora de către personal specializat;

 supravegherea și informarea copiilor, astfel încât aceștia să cunoască riscurile la care se expun în orice împrejurare.

Nu uitați!

Ghinionul poate fi prevenit, atâta timp cât suntem responsabili și prevăzători!

Pentru mai multe informații utile despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență accesați portalul https://fiipregatit.ro/ sau descărcați aplicația DSU din Google Play Store și AppStore.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU Argeș

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O vâlceancă a tăiat brățara electronică de supraveghere și a aruncat-o pe fereastră. A fost…
O vâlceancă a tăiat brățara electronică de supraveghere și a aruncat-o pe fereastră. A fost…

O femeie de 33 ani din Râmnicu Vâlcea a fost reținută pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat…

Rețea de proxenetism, destructurată. Percheziții în Argeș și Constanța, tinere exploatate în Germania
Rețea de proxenetism, destructurată. Percheziții în Argeș și Constanța, tinere exploatate în Germania

O amplă afacere ilegală de trafic de persoane și proxenetism, organizată pe criterii familiale, a fost demascată în urma unei…

Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu: O zi bună tuturor! Sfântul Dimitrie cel Nou să ne…
Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu: O zi bună tuturor! Sfântul Dimitrie cel Nou să ne…

Să fie vremea de azi bună ca să fie iarna blândă! Astăzi este despre credință, smerenie și bunătate. Îl prăznuim…

Sâmbătă, 31 octombrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă spectacolul „Antinomia Majordomului – Transmisiunea unei revoluții de…
Sâmbătă, 31 octombrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă spectacolul „Antinomia Majordomului – Transmisiunea unei revoluții de…

Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea are plăcerea de a aduce în atenția publicului spectacolul „Antinomia Majordomului”, o meditație scenică…

Noua centrală în cogenerare de la CET Govora va beneficia în continuare de finanțare, astfel…
Noua centrală în cogenerare de la CET Govora va beneficia în continuare de finanțare, astfel…

Cu „jalba-n proțap” la ministere! ​Am început săptămâna în București, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, unde am avut…