VIDEO. Butelie explodată într-o gospodărie. Proprietara salvată la limită de unul dintre șefii ISU Argeș, aflat întâmplător în zonă

 

 

 

 

 

În această dimineață, în jurul orei 10, la o casă din Costesti – Broșteni a izbucnit un incendiu.

Mai întâi, doi participanți la trafic au fost cei care au observat fumul care ieșea din zona locuinței și au sunat la 112. Unul dintre cei doi era prim adjunctul inspectorului șef, locotenent colonel Berevoescu Alin, care se întorcea de la o misiune. 

 

Cei bărbați au încercat să limiteze propagarea incendiului la întreaga locuință (focul se manifesta violent în bucătărie) cu un furtun din curtea respectivă, însă nu era presiune suficientă a apei.

Locotenent colonel Berevoescu și-a dat seama că existau scurgeri masive de gaz de la o butelie și a luat rapid decizia de a evacua persoanele din acea curte (pe bărbatul care-l ajutase și pe proprietară, o femeie de aproximativ 50 de ani), iar la scurt timp butelia a explodat.

Pompierii sosiți la fața locului au reușit să localizeze, în scurt timp, flăcările. A fost afectată doar bucătăria și aproximativ 40 mp din acoperișul casei.

Se pare că incendiul a pornit din cauza faptului că proprietara încercase să depisteze scurgeri la racordul buteliei de gaz cu ajutorul unei surse de foc.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Și-a întrerupt recitalul de la „Toamna Piteșteană” pentru a salva un bărbat. Cine este polițistul…
Și-a întrerupt recitalul de la „Toamna Piteșteană” pentru a salva un bărbat. Cine este polițistul…

Un recital de muzică populară s-a transformat într-o intervenție de urgență la evenimentul „Toamna Piteșteană”. Alin Gabriel Matei, agent de…

VIDEO. Incendiu de proporții la o fostă unitate militară din Vâlcea. Intervin peste 50 de…
VIDEO. Incendiu de proporții la o fostă unitate militară din Vâlcea. Intervin peste 50 de…

Un incendiu a izbucnit astăzi după-amiază la acoperișul unei clădiri cu două etaje din incinta fostei unități militare din localitatea…

Medicina școlară în sprijinul sănătății copiilor din orașul Mioveni
Medicina școlară în sprijinul sănătății copiilor din orașul Mioveni

În unitățile de învățământ public din orașul Mioveni funcționează 9 cabinete medicale școlare și un cabinet stomatologic, serviciile fiind asigurate…

Tradiția revine la Ștefănești! Locuitorii, invitați la „Focul lui Sumedru”
Tradiția revine la Ștefănești! Locuitorii, invitați la „Focul lui Sumedru”

Primăria Orașului Ștefănești, Consiliul Local Ștefănești și Centrul Cultural Ștefănești îi invită pe locuitori duminică, 25 octombrie, începând cu ora…

Ștefan Ovidiu Popa: „România a plătit deja destul pentru ambițiile politice ale lui Ilie Bolojan”
Ștefan Ovidiu Popa: „România a plătit deja destul pentru ambițiile politice ale lui Ilie Bolojan”

Deputatul PSD de Vâlcea Ștefan Ovidiu Popa, liderul grupului parlamentar al social-democraților, cere formarea unei majorități parlamentare capabile să susțină…