UPDATE. Adolescent de 17 ani, înjunghiat, în Pitești. A fost transferat la un spital din Capitală

 

 

 

 

 

UPDATE 10 aprilie:

Poliția Argeș informează că a fost reținut cel care l-a înjunghiat, aseară, pe adolescentul de 17 ani, din Pitești, a fost reținut.

”În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor, și loviri sau alte violențe, în care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și polițiștii Serviciului de Investiții Criminale Argeș desfășoară cercetări.

Toate persoanele implicate în starea conflictuală din seara zilei de 09 aprilie a.c. au fost identificate.

După administrarea probatoriului, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, față de un minor de 16 ani, din București, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, urmând să fie dispuse măsuri preventive”, transmite IPJ Argeș.

Mai trebuie spus că el nu a fost găsit de polițiști la locul unde avusese loc altercația, ci acasă la cineva, împreună cu încă un bucureștean venit cu el.

Cât privește motivele din care ”s-au luat” – bani și fete (unele dintre ele au fost de față, la scandal). De altfel, exista o tensiune anterioară între cele două grupuri, nu era pentru prima oară când se întâlneau.

 __________

UPDATE 2:

Adolescentul înjunghiat în spate a fost transferat la Spitalul Județean, dată fiind gravitatea rănii sale (cuțitul i-a ajuns la plămân). De aici, a fost transferat la un spital din Capitală.

La Spitalul de Pediatrie a mai ajuns, între timp, și un al doilea rănit (are tăieturi la o mână), în vârstă tot de 17 ani, dar din cealaltă tabără, a celor 4.

Au fost identificați toți cei implicați în scandal și vor fi audiați, în această noapte.

Trei dintre cei 4 sunt din București, restul – piteșteni.

_____

UPDATE 1:

”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr fost înjunghiat în spate, în urma unei stări conflictuale.

Din primele verificări s-a stabilit că doi minori de 17 ani ar fi avut un conflict spontan cu un alt grup de 4 tineri, împrejurare în care unul dintre cei doi a fost înjunghiat în zona spatelui.

La acest moment, unul dintre agresori se află în custodia polițiștilor.

Minorul care a suferi leziuni a fost transportat la spital.

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Argeș.

_________

 

Știrea inițială:

În urmă cu puțin timp, un tânăr de 17 ani, a fost înjunghiat, în cartierul Exercițiu.

Un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă l-a preluat, conștient, și l-a transportat la Spitalul de Pediatrie.

Revenim.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Două zile fără curent electric, la Topoloveni. Vezi când și străzile afectate
Două zile fără curent electric, la Topoloveni. Vezi când și străzile afectate

Marți și joi (10 și 12 februarie), în intervalul orar 09:00 – 17:00, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice…

Trei zile fără curent electric, la Ștefănești. Vezi când și străzile afectate
Trei zile fără curent electric, la Ștefănești. Vezi când și străzile afectate

Marți, joi și vineri (10, 12 și 13 februarie), în intervalul orar 09:00 – 17:00, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării…

Cărți, dialoguri și muzică: agenda Centrului Cultural Pitești, între 9 și 13 februarie
Cărți, dialoguri și muzică: agenda Centrului Cultural Pitești, între 9 și 13 februarie

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 9–13 februarie, o serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, desfășurate cu public,…

Din 9 februarie, abonamentele Publitrans pentru elevi și nominale se pot reînnoi online
Din 9 februarie, abonamentele Publitrans pentru elevi și nominale se pot reînnoi online

Începând de luni, 09.02.2026, devine operațională reînnoirea abonamentelor pentru elevi și a celor nominale la preț întreg, prin accesarea online…

Luni, ministrul Bogdan Ivan explică în Parlament problemele cu apa potabilă din Argeș
Luni, ministrul Bogdan Ivan explică în Parlament problemele cu apa potabilă din Argeș

Luni, 9 februarie, la Camera Deputaților, va fi discutat subiectul crizei apei potabile din județul Argeș. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan,…