UPDATE 21 noiembrie:
După ce a fost reținut 24 de ore, bărbatul de 64 de ani a fost prezentat, astăzi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

____________
Știrea inițială:
Un bărbat de 64 de ani, cunoscut cu probleme medicale, ar fi agresat, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, doi bărbați, de 69 de ani, respectiv de 50 de ani, în timp ce se aflau într-un bar, anunță Poliția Argeș.
Din verificările preliminare s-a stabilit că agresorul ar fi tăiat la nivelul feței pe bărbatul de 69 de ani, respectiv la nivelul urechii pe bărbatul de 50 de ani.
Agresorul a fost prins în apropierea locului unde a avut loc agresiunea, de către un echipaj de ordine publică din cadrul Secției 3 Poliție Pitești.
Polițiștii l-au deposedat de cuțit pe bărbat și l-au imobilizat și încătușat, după care l-au condus la sediul poliției.
Cele două persoane care au suferit leziuni au fost preluate de echipaje medicale și transportate la spital.
Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.

























Lasă un răspuns