Unde mai sunt permise jocurile de noroc în Pitești: reguli noi adoptate de Consiliul Local

Consiliul Local al Municipiului Pitești, întrunit astăzi, 23 aprilie 2026, în ședință extraordinară convocată de îndată, a adoptat un pachet de măsuri privind reglementarea strictă a activităților de jocuri de noroc, la nivel local. Deciziile vin în contextul noilor prevederi legislative naționale și al preocupărilor legate de impactul acestor activități asupra comunității.

Principala măsură adoptată vizează interzicerea desfășurării jocurilor de noroc în locații fizice deschise publicului, cu excepția unor spații clar delimitate și controlate. Astfel, aceste activități vor mai putea funcționa, exclusiv, în:

  • structuri de primire turistice de tip hotel sau complex hotelier de minimum patru stele;
  • centre comerciale de mari dimensiuni, eligibile.

În acest sens, a fost aprobat și Regulamentul privind autorizarea activităților de jocuri de noroc, care stabilește condițiile de funcționare, procedura de autorizare, obligațiile operatorilor și mecanismele de control.

Operatorii economici vor putea desfășura activități doar dacă îndeplinesc cumulativ două condiții esențiale: deținerea licenței emise de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și obținerea unei autorizații de funcționare locală, emisă anual de autoritățile administrației publice locale.

Autorizația locală are o valabilitate de un an și poate fi retrasă, în cazul nerespectării obligațiilor legale sau al neplății taxelor. Taxa anuală pentru autorizare a fost stabilită la 2.500 lei/mp/an, calculată în funcție de suprafața efectivă destinată activității.

Lista centrelor comerciale eligibile unde pot funcționa astfel de activități include:

  • Argeș Mall – str. Tudor Vladimirescu, nr. 37;
  • Vivo Mall – Calea București, nr. 36;
  • Pitești Shopping Park – Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 180 B.

 

Pentru operatorii care desfășoară deja activități, sunt prevăzute perioade de tranziție, aceștia urmând să funcționeze până la expirarea autorizațiilor în vigoare, fără posibilitatea de reînnoire în alte locații decât cele permise.

Regulamentul introduce și obligații clare privind respectarea ordinii publice, afișarea autorizațiilor, plata taxelor și colaborarea cu autoritățile de control. Poliția Locală a Municipiului Pitești va avea atribuții în verificarea respectării acestor prevederi.

Adoptarea acestor măsuri are ca obiectiv limitarea extinderii necontrolate a activităților de jocuri de noroc, reducerea impactului social negativ și creșterea gradului de ordine și siguranță publică.

În paralel, Consiliul Local al Municipiului Pitești a aprobat și actualizarea Regulamentului de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al Primarului, pentru a asigura implementarea eficientă a noilor reglementări.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fundația ”Dana Voiculescu” a adus speranță, sănătate și zâmbete elevilor din Stoilești
Fundația ”Dana Voiculescu” a adus speranță, sănătate și zâmbete elevilor din Stoilești

Ziua de astăzi a fost despre bucurie, comunitate și generozitate! ,,Caravana Solidarității” a poposit și la școala noastră, aducând daruri…

Proștii, ticăloșii, activiștii care îl mușcă de fund pe primarul Mircia Gutău. O emisiune de…
Proștii, ticăloșii, activiștii care îl mușcă de fund pe primarul Mircia Gutău. O emisiune de…

Unii sunt proști: De câte ori câștigă Gutău alegerile simt că sunt mai sărac. Postarea aparține unui prost leneș. Sărăcia…

VIDEO. Sala de sport a Liceului Teoretic „Ion Barbu” din Pitești, reabilitată integral!
VIDEO. Sala de sport a Liceului Teoretic „Ion Barbu” din Pitești, reabilitată integral!

Astăzi, 14 august 2026, au fost recepționate lucrările de reabilitare a sălii de sport a Liceului Teoretic „Ion Barbu” din…

Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 15 – 23 august
Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 15 – 23 august

Consiliul Județean Argeș vă invită să participați la evenimentele organizate prin instituțiile de cultură subordonate și prin parteneri ai instituției.  …

27 de persoane cu dizabilități, relocate după o percheziție într-o locuință din Olt
27 de persoane cu dizabilități, relocate după o percheziție într-o locuință din Olt

O situație descoperită în urma unei sesizări făcute la 112 a dus la intervenția autorităților într-o locuință din comuna Mihăești,…