Un tractor s-a blocat când intra într-o livadă. Tânărul care îl conducea a fost rănit

Un bărbat de 29 ani, din comuna Mioarele, a fost rănit miercuri, în satul Mățău, într-un accident petrecut în timp ce încerca să intre cu tractorul într-o livadă.

Bărbatul conducea un tractor care avea atașată o balotieră. În timp ce trecea peste un șanț, dinspre drum spre livadă, utilajul s-a blocat și nu a mai putut înainta. În încercarea de a ieși din impas, partea din față a tractorului s-a ridicat de la sol. Bărbatul a căzut în spate, între tractor și balotieră, iar în cădere, unul dintre picioare i-a rămas prins între ele.

Oamenii aflați în apropiere au sărit imediat în ajutor și au reușit să-l elibereze înainte de sosirea echipajelor de intervenție.

La fața locului au ajuns pompierii Detașamentului Câmpulung și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Bărbatul era conștient și cooperant și, după ce a primit îngrijiri medicale, a fost transportat la spital.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. În acest caz va fi întocmit un dosar penal pentru accident rutier.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu, prezent, în prima zi din noul an școlar, în localitățile Nicolae Bălcescu și…
Constantin Rădulescu, prezent, în prima zi din noul an școlar, în localitățile Nicolae Bălcescu și…

Emoție și bucurie, la început de an școlar! În prima zi din noul an școlar, m-am bucurat să fiu prezent…

Miercuri se oprește apa în Ștefănești. Vezi străzile afectate
Miercuri se oprește apa în Ștefănești. Vezi străzile afectate

            Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Ștefănești, în ziua de miercuri, 9 septembrie…

De pe terenul de fotbal, pe străzile Parisului: povestea unui polițist din Argeș
De pe terenul de fotbal, pe străzile Parisului: povestea unui polițist din Argeș

De Ziua Internațională a Cooperării Polițienești, marcată pe 7 septembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș prezintă povestea unui polițist pentru…

Florinel Constantinescu: La Călimănești, primul clopoțel a răsunat într-o școală înnoită, modernă și primitoare!
Florinel Constantinescu: La Călimănești, primul clopoțel a răsunat într-o școală înnoită, modernă și primitoare!

Dragi elevi, stimați profesori și părinți, Anul școlar 2026–2027 a început la Călimănești cu o bucurie în plus. Pentru copiii…

Primarul Constantin Bărzăgeanu: Școala noastră poartă, de acum, numele „Alexandru Popescu Mihăești”. Mult succes în…
Primarul Constantin Bărzăgeanu: Școala noastră poartă, de acum, numele „Alexandru Popescu Mihăești”. Mult succes în…

Un nou an școlar începe, cu emoție, speranță și încredere în viitor! Am avut onoarea de a-l avea alături de…