Aseară, în jurul orei 20, pe DJ 503, în comuna Rociu, a avut loc un accident rutier.
Un bărbat de 69 ani, din Pitești, care conducea un autoturism circulând pe sensul spre Oarja, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit într-un cap de pod. Se îndrepta spre casă, după un drum lung, și aplicația de navigare îl băgase în mod eronat pe acel drum județean, a explicat, mai târziu.
Pompierii ajunși la fața locului au fost nevoiți să extragă cele două persoane aflate în autoturism – șoferul și soția sa, în vârstă de 63 ani – care rămăseseră blocate în interior.
Erau răniți, dar conștienți și, după evaluare, au fost transportați la spital.
Bărbatul a fost testat cu etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

























Lasă un răspuns