Un bărbat a fost găsit mort, pe marginea unui pârâu, după ce, cu o zi înainte, fusese internat în spital

 

 

 

 

 

Sâmbătă,13 aprilie, seara, în Curtea de Argeș, polițiștii au descoperit un bărbat decedat, într-o zonă împădurită, greu accesibilă, în apropierea unui pârâu, parțial dezbrăcat.

În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul decedat avea 63 de ani, din Cepari, iar cu o zi înainte fusese internat la Spitalul Curtea de Argeș. El fusese adus cu o ambulanță, în urma unui scandal pe care l-ar fi făcut, pe fondul consumului de alcool, în localitatea de domiciliu. La spital i s-au acordat îngrijiri medicale și, în aceeași zi, a fost externat.

Bărbatul avea în istoricul medical boli psihice, după cum au afirmat membrii familiei, care au fost chemați să facă identificarea. Totodată, aceștia acuză spitalul pentru faptul că l-au externat pe cel decedat, fără să-i anunțe.

În urma necropsiei s-a stabilit că decesul a survenit pe fondul hipotermiei.

În cauză se desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conform art. 192 Cod Penal.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prins drogat la volan, în Râmnicu Vâlcea. Analizele au confirmat consumul
Prins drogat la volan, în Râmnicu Vâlcea. Analizele au confirmat consumul

Un bărbat de 39 de ani, din Budești, a fost prins de polițiști conducând drogat pe o stradă din Râmnicu…

Acuzații privind un bărbat care agasa femei în zona Nord din Râmnicu Vâlcea. Polițiștii au…
Acuzații privind un bărbat care agasa femei în zona Nord din Râmnicu Vâlcea. Polițiștii au…

O postare făcută ieri pe un grup de Facebook a atras atenția asupra unui bărbat care, potrivit autoarei mesajului, ar…

Casă făcută scrum la Vâlcea. Trei butelii cu gaz, scoase din locuință de pompieri
Casă făcută scrum la Vâlcea. Trei butelii cu gaz, scoase din locuință de pompieri

Pompierii vâlceni au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Pesceana. La fața…

A condus fără permis prin Pitești și a ajuns în arest. Nu era la prima…
A condus fără permis prin Pitești și a ajuns în arest. Nu era la prima…

Un bărbat de 36 de ani, din Ștefănești, a fost reținut după ce a fost prins conducând o mașină pe…

F.C. Păuşeşti-Otăsău joacă, sâmbătă 29 august 2026, în prima etapă din Liga 3 Superscore, cu…
F.C. Păuşeşti-Otăsău joacă, sâmbătă 29 august 2026, în prima etapă din Liga 3 Superscore, cu…

ZI DE MECI! | ETAPA 1 | LIGA 3 SUPERSCORE  Un nou sezon, o nouă provocare! Pentru FC Păușești-Otăsău, sezonul…