Turiștii străini căutați, în Munții Făgăraș, timp de 20 de ore de către salvatorii argeșeni, au ajuns, teferi, la hotel

 

 

 

 

 UPDATE:

Cei doi turiști polonezi au ajuns, singuri, la Piscul Negru, la hotelul la care se cazaseră (Hotel Siesta).

Din fericire, sunt teferi, nu au fost răniți, dar sunt extenuați fizic,  după mai bine de 24 de ore de când au plecat în drumeție. 

______________________

Știrea inițială:

Aseară, în jurul orei 19, în timp ce o echipă de salvamontiști și jandarmi montani argeșeni interveneau pentru salvarea unei turiste, care-și rupsese piciorul în Munții Făgăraș (canionul Valea lui Stan), alți doi turiști polonezi – soț și soție, în jur de 45 de ani, după câte au înțeles dispecerii – cereau ajutor la 112.

Imediat, doi salvamontiști și doi jandarmi montani s-au rupt din echipa de 18 salvatori care participau la salvarea turistei rănite în Valea lui Stan și au plecat spre zona indicată de turiștii străini. 

Aceștia, cu care s-a putut vorbi la telefon până aproximativ la ora 1.00 (când li s-au descărcat telefoanele) au spus că sunt în căldarea de sub Vârful Lespezi. Au povestit că au plecat de la Piscul Negru, au ajuns la Lacul Călțun și au vrut să coboare prin Strunga Doamnei. Le-a fost teamă să se mai întoarcă pe același traseu, urcând: era zăpadă și un vânt îngrozitor (n.n.: imaginile video au fost făcute în timpul operațiunii de căutare, azi -dimineață).

Echipa de salvatori au căutat ore în șir, de atunci, pe Valea Topologului și pe Izvorul Negoiului, mai bine de 12 km. Ba chiar au cerut și elicopter în sprijin, doar-doar s-ar putea identifica ceva din aer. Elicopterul SMURD, care a venit de la Târgu Mureș, a survolat văile, azi, de pe la 10 până pe la ora 13. Apoi, căutarea salvamontiștilor și a jandarmilor montani a continuat până în jur de ora 16. Nimic, însă. Polonezii au fost de negăsit!

Nu s-a putut pune problema nici să le fie identificată poziția cu ajutorul telefonului, prin GPS, pentru că turiștii au spus că nu știu ce trebuie să facă pentru asta.

Deocamdată, căutările au încetat. Mâine dimineață ar putea fi reluate, dacă nu cumva dau un semn polonezii, până atunci, că sunt în regulă, ajunși la baza muntelui.

 

Sursă foto/video și informații – Cristian Toma, șef serviciu Salvamont Argeș, participant la misiunea de căutare a celor doi turiști străini.

 http://www.youtube.com/watch?v=i3Ook3JiQR0&feature=youtu.be

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război
Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război

De Ziua Veteranilor de Război, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, transmite un mesaj de recunoștință și respect pentru cei care au…

Recunoștință pentru eroii Argeșului. Șase veterani și 320 de văduve, istoria vie a Argeșului
Recunoștință pentru eroii Argeșului. Șase veterani și 320 de văduve, istoria vie a Argeșului

Sunt din ce în ce mai puțini. În Argeș, astăzi, mai trăiesc doar șase veterani și 320 de văduve de…

Pitești: tânără căzută în stradă, în criză epileptică, ajutată de polițiștii locali
Pitești: tânără căzută în stradă, în criză epileptică, ajutată de polițiștii locali

Astăzi la prânz, în zona pasajului Magnolia din Pitești, o tânără s-a prăbușit la pământ, în plină criză epileptică. Primele…

Accident de muncă în Argeș: un bărbat de 56 ani a murit după ce a…
Accident de muncă în Argeș: un bărbat de 56 ani a murit după ce a…

Un accident de muncă petrecut în comuna Mărăcineni, astăzi la prânz, s-a încheiat tragic. Un bărbat de 56 ani, din…

Pitești. Piețe, bazar și târgul săptămânal – program în perioada 1-3 mai
Pitești. Piețe, bazar și târgul săptămânal – program în perioada 1-3 mai

Primăria Municipiului Pitești informează că, în perioada 01–03 mai, piețele agroalimentare, Bazarul „Gheorghe Lazăr” și Târgul Săptămânal vor funcționa după…