Turcii sunt interesați de investiții în proiectul Ghițu- Molivișu

În perioada 17-19 decembrie, o delegaţie turcă, compusă din Hakan Tutuncu – primar Antalya  şi preşedintele Uniunii Municipalităților din Bazinul Mării Mediterane, Hayri Cavusoglu – consilier de stat la Cabinetul Primului Ministru al Turciei, Huseyin Ince -secretar general, Nurettin Uludag -şeful centrului coordonator al primăriilor din Antalya,  desfăşoară o misiune de lucru în România. Din program a făcut parte și o vizită în județul Argeș. Cu acest prilej, președintele Florin Tecău și președintele Hakan Tutuncu au semnat Protocolul de Colaborare dintre  CJ Argeș,  Uniunea Municipalităților din Bazinul Mării Mediterane -Turcia și Patronatul Serviciilor Publice din România. Pentru că s-a luat în considerare recenta reorganizare administrativă din Turcia (a fost creată Uniunea Municipalitatilor din Bazinul Mării Mediterane reprezentând provinciile Antalya, Isparta, Burdur şi Mugla) s-a considerat oportună încheierea acestui acord de colaborare, care să extindă posibilităţile de cooperare între cele două țări.

Într-o conferință de presă, la care au participat reprezentanți ai autorităților publice locale din Argeș (primari și viceprimari), reprezentanți ai ADI Molivișu, reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industriei Argeș și ai AOA Argeș, au fost prezentate oportunităţi de investiţii şi parteneriate care se pot realiza pe viitor între partea română și cea turcă. În principal, Hakan Tutuncu, dar și ceilalți membri ai delegației, și-au exprimat interesul pentru proiectul staţiunii turistice Ghițu –Molivişu și pentru sistemul de management al deşeurilor din județul Argeș.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Atenție, șoferi! Restricții pe un tronson al DEx12. Traficul va fi deviat spre DN65
Atenție, șoferi! Restricții pe un tronson al DEx12. Traficul va fi deviat spre DN65

Șoferii care circulă pe Drumul Expres 12 trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de miercuri, 17 iunie.…

Sfârșit tragic pentru un biciclist. Bărbatul a murit după ce a căzut într-un șanț
Sfârșit tragic pentru un biciclist. Bărbatul a murit după ce a căzut într-un șanț

Un bărbat de 59 ani și-a pierdut viața, în urma unui accident petrecut pe strada Principală din localitatea vâlceană  Geamăna.…

APAVIL SA scoate la concurs un post de instalator  în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare…
APAVIL SA scoate la concurs un post de instalator  în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare…

Concursul constă în susținerea probei practice și a interviului pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria pentru care candidații…

Primarul Daniel Băluță: Campioanele noastre, primite la Parlamentul României! 
Primarul Daniel Băluță: Campioanele noastre, primite la Parlamentul României! 

DE PE TERENUL DE FOTBAL, DIRECT LA PARLAMENTUL ROMÂNIEI!  ONORAȚI ȘI MÂNDRI: Campioanele noastre, primite la Parlamentul României!  Astăzi a…

APAVIL SA scoate la concurs un post de instalator vacant în cadrul  Formației Intervenții, Reparații…