Tribunalul București a consfințit dizolvarea PNL-ului!

 Magistrații Tribunalului București au admis luni cererea privind fuziunea prin contopire dintre Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal. Potrivit deciziei tribunalului, noua formațiune rezultată în urma fuziunii, Partidul Național Liberal, va fi înregistrată în registrul special și se dispune radierea din acest registru a celor două partide care au fuzionat, PNL și PDL. 

 „Așadar, PNL-ul pentru care au luptat Brătienii, la care au visat toți marii liberali atunci când au riscat totul și, alături de alți oameni politici, au reactivat partidul după Revoluție, a dispărut. Este incredibil că, după 24 de ani, Klaus Iohannis, Crin Antonescu și cei care îi înconjoară au reușit să facă ceea ce nici comuniștii nu au putut: să desființeze Partidul Național Liberal!

Noul partid, așa cum până și Antonescu a admis, chiar dacă prea târziu, nu mai este ceea ce era acel PNL care apăra liberalismul, ci un PDL mutant. Pentru liberalism, virusul Ebola se numește PDL! Nu văd ce l-ar mai putea împiedica pe Traian Băsescu, după ce va fi evacuat de la Cotroceni, să se transforme în <<cavalerul unificator al dreptei>>, și să descalece ca președinte al noului PNL!

În aceste condiții, cred că până și ultimii liberali care mai sperau că această fuziune nu va fi făcută au înțeles că nu prea mai sunt căi de întoarcere. Pur și simplu, cei care încă mai sperau la un miracol, nu au decât o alternativă: aceea de a veni alături de Partidul Liberal Reformator, singurul partid care continuă și promovează liberalismul autentic. Liberalii au doar două variante: fie îl susțin pe Klaus Iohannis, despre care însuși Antonescu recunoaștea că arată mai degrabă drept candidatul lui Băsescu decât al PNL, persistând în greșeală, fie îl susțin pe Călin Popescu Tăriceanu la Președinție, singurul liberal care a fost prim-ministru după Revoluție, care a oferit bunăstare și respect românilor și care poate fi un președinte demn pentru România.

Le transmit colegilor din Argeș că încă mai au ușile deschise la PLR, dacă vor să ne fie alături în proiectul Tăriceanu- președinte!”, a precizat președintele interimar al PLR Argeș, Daniel Crișan.

Departamentul de presă al PLR Argeș

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…
Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…

În spatele halatului alb nu sunt doar competențe medicale, ci și empatie și responsabilitate. O spune dr. Andrei Zăvoi, medic…

1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal
1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal

De Ziua Muncii, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Pitești nu se lucrează. Conducerea unității anunță că…

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…