Topoloveni, deschis către noi oportunități de colaborare cu mediul de afaceri din India

Astăzi, reprezentantul primăriei orașului Topoloveni, Dan Pavel, a participat la întâlnirea organizată de E. Amb. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Indiei în România, la sediul Ambasadei Indiei din București.
Discuțiile s-au concentrat asupra posibilităților de dezvoltare a unor parteneriate între companii din India și mediul de afaceri din orașul Topoloveni, precum și asupra oportunităților de colaborare economică și instituțională.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate perspectivele de dezvoltare ale orașului Topoloveni și potențialul pe care îl poate oferi pentru investitori și companii interesate de piața românească. Totodată, am discutat despre identificarea unor domenii de interes comun și despre crearea unor punți de colaborare între companii indiene și antreprenorii locali.
Considerăm că astfel de întâlniri reprezintă un pas important pentru promovarea orașului Topoloveni și pentru deschiderea acestuia către noi oportunități economice și parteneriate internaționale.
În numele domnului primar Gheorghiță BOȚÂRCĂ mulțumim Excelenței Sale, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, pentru invitație, deschidere și disponibilitatea de a susține dialogul privind dezvoltarea unor viitoare colaborări între India și orașul Topoloveni.
Continuăm să construim conexiuni și să identificăm oportunități pentru dezvoltarea economică și promovarea orașului Topoloveni.
Primăria Topoloveni
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mâine se oprește apa pe str. Depozitelor din Pitești
Mâine se oprește apa pe str. Depozitelor din Pitești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, în ziua de vineri, 02.10.2026, între orele…

Festivalul de C’ARTE a deschis astăzi porțile celei de-a VI-a ediții!
Festivalul de C’ARTE a deschis astăzi porțile celei de-a VI-a ediții!

Piteștiul devine, în perioada 1–4 octombrie, un loc de întâlnire pentru iubitorii de carte, lectură și cultură. Ediția din acest…

Un nou reper simbolic al Transfăgărășanului
Un nou reper simbolic al Transfăgărășanului

50 de ani de Transfăgărășan. O jumătate de secol de istorie. O poveste care merge mai departe. La 50 de…

Cele mai bune bunătăți din cămară, premiate la „Recolta de Toamnă”, la Mioveni
Cele mai bune bunătăți din cămară, premiate la „Recolta de Toamnă”, la Mioveni

Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Asociația Pensionarilor „Viața Lungă” Mioveni, au sărbătorit…

Primarul Aurel Costache: Să avem un octombrie binecuvântat, cu sănătate, liniște și cu cei dragi…
Primarul Aurel Costache: Să avem un octombrie binecuvântat, cu sănătate, liniște și cu cei dragi…

1 Octombrie, o zi despre credință, oameni, sănătate și recunoștință Începem luna octombrie sub Acoperământul Maicii Domnului, cu gânduri de…