Tinerii ALDE Argeș au furat startul la Revelion

 
La sfârșitul săptămânii care s-a încheiat, tineretul‬ ALDE Argeș a organizat “Revelionul Tineretului”, la Șugaș Băi, în județul Covasna. Le-au fost alături co-președinții ALDE Argeș, Aurel Iacșa și Simona Brătulescu, Daniel Chițoiu (secretar general ALDE), dar și alți seniori. La Carnavalul Tineretului și-au făcut apariția “Avram Iancu”, “Suleyman Magneticul cu valul de refugiați”, “Pirații din Caraibe”, “Țărăncuța”, “Gheișul”, “Clint Eastwood al Piteștiului” și alte personaje din povești și din viața reală. 
Juniorii- șefi, Codruț Matei și Andreea Udrescu, au înmânat celor aproape 70 de participanți celebrele certificate de apreciere care au stârnit hohote de râs în sală.
„Noi vom desfășura, în perioada următoare, câteva acțiuni specifice sărbătorilor de iarnă. Carnavalul Tineretului este cel mai așteptat moment al anului pentru colegii noștri și mă bucur că de fiecare dată ne surprind costumațiile pe care le poartă” a declarat Codruţ Matei. 
“În cadrul acestei întâlniri s-a pus, practic, piatra de temelie în consolidarea unei echipe cu îndelungi perspective de viitor”, a completat Andreea Udrescu.
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului
Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului

Elevii Liceului Tehnologic Topoloveni au participat, joi, 24 septembrie, la activități sportive organizate în cadrul Săptămânii Europene a Sportului –…

Performanță la SJU Pitești: cazuri complexe prezentate la Congresul Național de Cardiologie
Performanță la SJU Pitești: cazuri complexe prezentate la Congresul Național de Cardiologie

Activitatea echipei din cadrul Laboratorului de Angiografie și Cardiologie Intervențională al Spitalului Județean de Urgență Pitești, coordonată de dr. Elvis…

Șofer din Argeș, reținut în Gorj, după ce a intrat cu mașina într-un magazin. Era…
Șofer din Argeș, reținut în Gorj, după ce a intrat cu mașina într-un magazin. Era…

Un bărbat de 50 de ani, din comuna argeșeană Bârla, a fost reținut de polițiștii din Gorj după accidentul provocat…

Nu vă speriați dacă auziți explozii în zona fostei Uzine de Sodă Govora! Sunt demolări…
Nu vă speriați dacă auziți explozii în zona fostei Uzine de Sodă Govora! Sunt demolări…

Locuitorii din zona de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea sunt avertizați că, începând de astăzi, 24 septembrie, în zona fostei…

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…
S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…

Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse…