Tichetele de masă pentru vaccinare se pot ridica în termen de șase luni de la imunizarea cu schema completă

 

 

 

 

 

 

Tichetele de masă acordate celor ce se vaccinează împotriva COVID-19 în această perioadă se pot ridica de-acum în termen de șase luni de la data vaccinării cu schema completă, după ce miercuri a fost oficializat un ordin ce modifică regulile ce se aplică la acordarea lor. Până acum, tichetele de masă puteau fi ridicate în termen de 60 de zile de la data vaccinării.

Ordinul Ministerului Sănătății (MS) nr. 2.359/2021, publicat miercuri în Monitorul Oficial nr. 1.050, vizează modificarea legislației ce stabilește regulile ce sunt aplicate la acordarea alocației de hrană celor care se vaccinează complet împotriva COVID-19, respectiv a Ordinului MS 1.863/2021, apărut în septembrie.

Concret, acesta mărește termenul în care se pot ridica tichetele de masă pentru vaccinare. “Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare (…) pot ridica tichetele de masă de la unitatea care a efectuat ultima doză de vaccinare în termen de 6 luni de la data vaccinării cu schema completă”, apare, de fapt, în ordinul recent.

Înainte, Ordinul MS 1.863/2021 stabilea că tichetele de masă pentru vaccinare puteau fi ridicate “în termen de 60 de zile de la data vaccinării cu schemă completă”.

Persoanele care s-au vaccinat (cu schema completă) după data de 3 septembrie (data intrării în vigoare a OG 19/2021, documentul care a introdus acordarea alocației de hrană pentru vaccinați) primesc o alocație de hrană în valoare de 100 de lei, sub forma a cinci tichete de masă.

Cei îndreptățiți pot lua tichetele de masă de la centrul de vaccinare, de la cabinetul medicului de familie sau de la ambulatoriul de specialitate, în funcție de locul în care s-a administrat ultima doză de vaccin din schema completă.

 

sursă: Avocatnet.ro

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primarul Marcel Radi, prezent la festivitatea de încheiere de an școlar la Școala Gimnazială „Achim…
Primarul Marcel Radi, prezent la festivitatea de încheiere de an școlar la Școala Gimnazială „Achim…

Sfârșit de an școlar la Școala Gimnazială „Achim Popescu”  Astăzi am încheiat împreună un nou an școlar, plin de muncă,…

Biblioatelierele de vară revin din 22 iunie la Biblioteca Mateești, Ediția a III-a, 2026
Biblioatelierele de vară revin din 22 iunie la Biblioteca Mateești, Ediția a III-a, 2026

 Sunt veri care trec repede. Și sunt veri care rămân în amintirea copiilor ca un loc luminos: locul în care…

Primarul Ion Vlădulescu i-a recompensat pe elevii cu rezultate deosebite la învățătură. ”Vă felicit pentru…
Primarul Ion Vlădulescu i-a recompensat pe elevii cu rezultate deosebite la învățătură. ”Vă felicit pentru…

Azi am avut bucuria de a recompensa și felicita 26 de elevi ai școlii gimnaziale Budești care, prin rezultate deosebite…

Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu: Obligația de publicitate a vânzării activelor debitorilor aflați în procedura de…
Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu: Obligația de publicitate a vânzării activelor debitorilor aflați în procedura de…

Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, este alături de alți colegi parlamentari, inițiator al Proiectului de Lege pentru modificarea art.156 alin.(4) din…

16 pietoni amendați în Pitești. Poliția Locală continuă campania împotriva traversării neregulamentare
16 pietoni amendați în Pitești. Poliția Locală continuă campania împotriva traversării neregulamentare

Traversarea străzii prin locuri nepermise continuă să fie o problemă în Pitești, motiv pentru care polițiștii locali au ieșit din…