Astăzi, în jurul orei 13.00, pe DN 7C, în comuna Merișani, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme
Un bărbat de 72 ani, din Curtea de Argeș, care conducea pe sensul către Pitești, a intrat pe sensul opus de mers, unde a lovit o mașină condusă de către o femeie de 62 ani, din Merișani.
În urma impactului, au fost răniți (din fericire ușor) șoferița și bărbatul de 66 ani, care se afla cu ea în mașină. Au fost transportați la spital.
La testarea cu etilotestul a reieșit că femeia nu consumase alcool, însă bărbatul care provocase accidentul, da: avea 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, pentru stabilirea valorii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, iar dreptul de a conduce al bărbatului de 72 de ani a fost suspendat.
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.

























Lasă un răspuns