Azi, în ultima zi de campanie electorală, președinții PSD Argeș și PSD Pitești, împreună cu candidatul social-democraților desemnat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș, au susținut o ultimă conferință de presă înainte de alegerile locale din 5 iunie. Toți trei și-au exprimat părerea față de cum s-a desfășurat campania electorală care se încheie.
Președintele PSD Argeș, senatorul Șerban Valeca:
”Am credința că vom reuși să câștigăm în majoritatea localităților din județ și sper ca și procesul de votare să se desfășoare cât se poate de corect.
Această campanie, în mare, a fost una curată, corectă și sper să se termine la fel”.
Cristian Gentea, președintele PSD Pitești:
”A fost o campanie doar cu mici derapaje, dar liniștită, fără atacuri la persoană. Noi am făcut-o așa cum o facem de obicei: am stat de vorbă și cu cei care ne votează, și cu cei care nu o vor face.
M-a nemulțumit faptul că au fost mici încălcări ale legii pe care le-am sesizat, dar nu s-a făcut absolut nimic. N-am înțeles de ce….
Altfel, sunt convins că vom câștiga”.
Dan Manu, candidatul PSD pentru funcția de președinte al CJ Argeș:
”Apreciez că n-au existat derapaje semnificative. În această campanie am preluat foarte multe lucruri din teritoriu și ne-am întregit oferta electorală. Sperăm să se vină masiv la vot, pe 5 iunie și să avem ceea ce ne-am propus”.

























Lasă un răspuns