Simona Man, despre revoluția parlamentarilor PPDD: ”Au fost influențați de Mincă și Fenechiu, cărora li s-au promis fotolii de miniștri”

La mijlocul săptămânii care s-a încheiat, toți parlamentarii PPDD care-au mai rămas în partid, plus vreo doi care au fost și s-au reafiliat grupului (Daniel Fenechiu și Viorel Blăjuț), au dat presei un comunicat prin care anunțau că renunță ”la orice colaborare cu conducerea partidului, căreia îi punem ferm în vedere demararea procedurilor statutare pentru convocarea de urgență a Congresului”. Totodată, comunicatul mai arată că aceștia își doresc să rămână membri PP DD, dar că își vor coordona activitatea pe viitor, fără să țină cont de recomandările conducerii ”care nu a înțeles că partidul este o structură vie și democratică și nu o jucărie aflată la discreția unui grup restrâns cu veleități dictatoriale”.

Organizația PP DD Argeș e condusă de unul dintre semnatarii acestui protest, deputatul Mihai Deaconu, iar organizația județeană e una dintre cele care au obținut un procent peste media pe țară – 5,03%, față de 4,03%. Din acest motiv am considerat necesar să-i cerem un punct de vedere Simonei Man, președinta la nivel central a PP DD.

Ce ne puteți spune despre această revoltă a parlamentarilor partidului pe care îl conduceți?

Simona Man:  Nu e nicio revoltă. Chiar nu vreau să comentez gestul dumnealor. Fiecare își asumă ceea ce face. Pentru mine e importantă structura de partid din toată țara. Sunt doar șapte organizații județene conduse de deputați, însă eu sunt responsabilă pentru toate organizațiile județene și pe mine mă interesează tot ceea ce se întâmplă în teritoriu. Mă simt responsabilă pentru fiecare membru din acest partid, nu doar de ceea ce fac parlamentarii în Parlamentul României.

Am înțeles că pe dna Liliana Mincă ați exclus-o din partid. Veți lua măsuri de acest gen și împotriva celorlalți semnatari ai protestului?

S.M.: Deocamdată, nu. E adevărat că am exclus-o pe dna Mincă, dar pentru că noi am considerat că dumneaei este factorul perturbant.  De aici încolo așteptăm ca toată lumea să-și revină, iar activitatea parlamentarilor să intre în normal.

Dan Diaconescu nu a vrut să stea de vorbă cu ei, înainte de a concepe și semna protestul?

 S.M.: Am fost cu toții la Parlament, nu e adevărat! Dar dumnealor au fost influențați de dna Mincă și de dl. Fenechiu, care au încercat să ducă în interiorul partidului o luptă și să încerce să treacă de partea PDL-ului mai mulți deputați. Pentru asta li s-a promis că vor ocupa două portofolii de miniștri, mai exact, dl. Fenechiu – ministru al Justiției și dna Mincă – ministrul Culturii. 

Dar Congresul, totuși, când va avea loc?

S.M.: Statutar, Congresul e stabilit să aibă loc în 21 ianuarie 2016. Dacă se va stabili că e absolut necesar, poate avea loc și mai devreme, adică undeva în toamna lui 2015.

Doar o scurtă reamintire am face, pe final. Din iunie, de când PP DD și PSD au semnat protocolul de colaborare, protocol în urma căruia pepedediștii ar fi trebuit să obțină funcții în teritoriu, singurele reușite mai serioase au fost: la acel moment, Liviu Neagu, secretarul general al PPDD, a fost numit secretar general adjunct al Guvernului; pe 10 noiembrie, între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale (de nu știi dacă sunt posturi date în baza acordului din vară, ori pentru voturile ce urmau a fi date pe 16 nov.), Simona Man a fost numită la conducerea Autorității pentru Turism, iar președintele PPDD Buzău, Eduard-Calin Dumitrașcu,  în funcția de secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

30 de ani de Nurvil! 30 de ani de muncă, ambiție, curaj și dezvoltare continuă.…
30 de ani de Nurvil! 30 de ani de muncă, ambiție, curaj și dezvoltare continuă.…

𝗣𝗼𝗿𝗻𝗶𝘁𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝟭𝟬 𝗶𝘂𝗻𝗶𝗲 𝟭𝟵𝟵𝟲, din dorința de a construi ceva durabil, 𝗽𝗼𝘃𝗲𝘀𝘁𝗲𝗮 𝗡𝘂𝗿𝘃𝗶𝗹 a crescut pas cu pas, de…

Șofer prins băut la volan, deși avea permisul suspendat. A fost reținut
Șofer prins băut la volan, deși avea permisul suspendat. A fost reținut

Un bărbat de 47 ani din comuna Scundu a ajuns în arest după ce a fost oprit de polițiști în…

Scandal la Primăria Slatina. Agent de pază și polițist local, agresați de o vâlceancă
Scandal la Primăria Slatina. Agent de pază și polițist local, agresați de o vâlceancă

Un conflict izbucnit joi dimineață la sediul Primăriei Slatina s-a încheiat cu intervenția polițiștilor și deschiderea unei anchete. În jurul…

Doi polițiști au salvat un bărbat care voia să se arunce în Olt, la Râmnicu…
Doi polițiști au salvat un bărbat care voia să se arunce în Olt, la Râmnicu…

Intervenție salvatoare azi după-amiază, în zona barajului Ostroveni din Râmnicu Vâlcea. Doi polițiști au reușit să împiedice un bărbat să…

UPDATE/// Trupul unui bărbat, descoperit în râul Olt, la barajul din Ostroveni. A fost identificat
UPDATE/// Trupul unui bărbat, descoperit în râul Olt, la barajul din Ostroveni. A fost identificat

UPDATE: A fost identificat bărbatul găsit decedat astăzi, în jurul orei 15:30, în râul Olt, în zona Ostroveni. Este vorba…