Riscând să supăr, după cele trei amicale spun că simt îngrijorare

 

 

 

 

 

Am urmărit cele două amicale din Austria și pe cel cu CSA Steaua. După Austria, unde am realizat și vreo duzină de interviuri, am scris un articol pe care îl puteți citi aici și mi-am permis câteva mici observații:

Nou – veniții la F.C. Argeș sunt oameni de caracter, modești, echilibrați, fără aere de vedete.Dintre jucătorii veniți din Franța, unul dintre ei mi s-a părut excepțional ca joc, un altul mi s-a părut a fi bun, ceilalți mi s-au părut slabi.Cei doi monștri sacri care au mai jucat în România cu greu vor putea evolua împreună la F.C. Argeș din cauza unei lentori vizibile.Tinerii care au venit sunt încă oscilanți și cu greu vor prinde primul 11 fără a provoca daune.În ambele meciuri, F.C. Argeș a evoluat chinuit.

Partida de sâmbătă, de la Valea Iașului, a confirmat cele spuse, iar acum pot preciza că jucătorii din Franța despre care vorbeam se numesc Bertrand și Donisa.

Am comentat și pe Facebook, spunând că este posibil ca Bertrand să fie o revelație cum nu am mai avut de mult în Trivale, mai mare decât revelația Malele, fiindcă știe cu mingea și pe stadionul ”Nicolae Dobrin” este nevoie de asemenea fotbaliști.

Amicalele sunt întotdeauna cam înșelătoare, totuși, nu te poți preface că nu există. O victorie, un egal și o înfrângere, toate cu echipe de eșalon secund, pot fi considerate experimente, jocuri școală, dar este clar că vine meciul cu UTA și nu am văzut la treabă un prim 11, iar dacă l-am văzut cumva, în a doua repriză de sâmbătă, nu ne-a plăcut.

Ar fi nedrept și chiar dăunător, totuși, să îi incriminăm pe ”scouterii” Prepeliță și Vladoiu, sau pe antrenorul Prepeliță. Amândoi au declarat că au stat și până în zori să urmărească jucătorii potriviți.

Să rămânem, deci, la ideea că amicalele sunt înșelătoare adeseori pentru suporteri.

Interesant este însă că, pe Facebook, oamenii au comentat destul de dur:

”Joc slab, jucători umflați. Chiar dacă a fost un amical, jucătorul bun se vede. Nu văd bine echipa în acest moment”, a comentat cineva.

” Sper să pornim cu dreptul ținând cond că jucăm acasă primul meci. Omogenizare cât mai rapidă si mult succes FCArges!” a zis, totuși, un alt suporter.

Eu ce aș zice ?

Riscând să supăr, după cele trei amicale spun că simt îngrijorare. Vrem play – off, vrem finala Cupei, așa cum s-a spus la excelenta conferința de presă de joi, dar pentru asta ar trebui să strălucim.

Ori măcar să sclipim din când în când, ceea ce nici măcar cu bara sau ratările de la Valea Iașului nu putem spune că am făcut.

G.S.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Două zile fără curent electric, la Topoloveni. Vezi când și străzile afectate
Două zile fără curent electric, la Topoloveni. Vezi când și străzile afectate

Marți și joi (10 și 12 februarie), în intervalul orar 09:00 – 17:00, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice…

Trei zile fără curent electric, la Ștefănești. Vezi când și străzile afectate
Trei zile fără curent electric, la Ștefănești. Vezi când și străzile afectate

Marți, joi și vineri (10, 12 și 13 februarie), în intervalul orar 09:00 – 17:00, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării…

Cărți, dialoguri și muzică: agenda Centrului Cultural Pitești, între 9 și 13 februarie
Cărți, dialoguri și muzică: agenda Centrului Cultural Pitești, între 9 și 13 februarie

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 9–13 februarie, o serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, desfășurate cu public,…

Din 9 februarie, abonamentele Publitrans pentru elevi și nominale se pot reînnoi online
Din 9 februarie, abonamentele Publitrans pentru elevi și nominale se pot reînnoi online

Începând de luni, 09.02.2026, devine operațională reînnoirea abonamentelor pentru elevi și a celor nominale la preț întreg, prin accesarea online…

Luni, ministrul Bogdan Ivan explică în Parlament problemele cu apa potabilă din Argeș
Luni, ministrul Bogdan Ivan explică în Parlament problemele cu apa potabilă din Argeș

Luni, 9 februarie, la Camera Deputaților, va fi discutat subiectul crizei apei potabile din județul Argeș. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan,…