Reținut 24 de ore pentru că și-a violat fosta iubită. Începuseră relația când ea avea 14 ani

 

 

 

 

 

 

UPDATE: 

Instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, a tânărului de 24 de ani, de la Mălureni.

____________

Ieri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au reținut, pentru 24 de ore un tânăr, de 24 de ani, din Mălureni, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere, lipsire de libertate, viol, și furt.

În după-amiaza zile de 9 mai, cel în cauză a intrat în casă peste o tânără de 18 ani, din aceeași localitate, iar sub amenințare a scos-o din locuința părinților ei, a dus-o într-o pădure din apropiere unde ar fi violat-o. În plus, i-a furat și telefonul mobil.

Cei doi au avut o relație de concubinaj până de curând, relație care a durat aproximativ 4 ani. De altfel, bărbatul a și fost condamnat, cu suspendare, pentru act sexual cu un minor în formă continuată, pentru relația cu iubita lui. Însă, fata a continuat relația cu el.

După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore,
urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primarul Marcel Radi: ”Ani de zile au trăit cu noroiul la poartă. ​Astăzi am început…
Primarul Marcel Radi: ”Ani de zile au trăit cu noroiul la poartă. ​Astăzi am început…

Respectul pentru cetățeni începe de la poarta fiecăruia. ​Știm cu toții cât au îndurat locuitorii de pe strada Viorelelor. Ani…

Deputatul Ovidiu Popa prezintă în câteva cifre dezastrul guvernării Bolojan
Deputatul Ovidiu Popa prezintă în câteva cifre dezastrul guvernării Bolojan

100 de zile în care România a mers din rău în mai rău sub conducerea unui guvern demis care refuză…

APAVIL SA scoate la concurs un post de post de electrician în cadrul Sectorului Drăgășani
APAVIL SA scoate la concurs un post de post de electrician în cadrul Sectorului Drăgășani

Concursul constă în probă scrisă și probă practică și se va desfășura astfel: proba scrisă se va susține în data…

Muzeul Memorial ,,Nicolae Bălcescu”, gazdă a vernisajul expoziției ,,Icoană. Simbol și Suflet”-Simona Nicoleta Văduva
Muzeul Memorial ,,Nicolae Bălcescu”, gazdă a vernisajul expoziției ,,Icoană. Simbol și Suflet”-Simona Nicoleta Văduva

Pe data de 14 august 2026, vă invităm la vernisajul expoziției ,,Icoană. Simbol și Suflet”, ce va avea loc la…

APAVIL SA scoate la concurs două posturi de instalator  în cadrul Sectorului Olănești, Centrul Exploatare Rm.…
APAVIL SA scoate la concurs două posturi de instalator  în cadrul Sectorului Olănești, Centrul Exploatare Rm.…

Concursul constă în susținerea probei practice și a interviului pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria pentru care candidații…