Racordarea la reţeaua de canalizare este obligatorie! Deversarea apelor menajere în reţelele de canalizare pluvială şi vidanjarea în zonele în care există reţea de canalizare sunt interzise!

 

 

 

 

 

 

SC Apă Canal 2000 SA Piteşti atrage atenţia utilizatorilor serviciului de alimentare cu apă din aria de operare a societăţii şi celor care utilizează apa din alte surse asupra obligativităţii respectării normelor în vigoare privind protecţia mediului, respectiv:

– Să se racordeze la sistemul de canalizare existent în zonă şi pentru care există soluţii tehnice de racordare, în mod gravitaţional sau prin pompare;

– În localităţile unde nu există reţele de canalizare, până la realizarea lor, utilizatorii sunt obligaţi să colecteze apa uzată în bazine etanş vidanjabile sau staţii de epurare care sunt construite şi exploatate astfel încât să nu se aducă prejudicii mediului şi stării de sănătate a populaţiei. În acest sens, se vor încheia contracte de vidanjare cu operatorul SC Apă Canal 2000 SA sau cu un alt agent economic autorizat care a obţinut de la operator acceptul privind locul şi condiţiile de evacuare a apelor uzate provenite din procesul de vidanjare.

Deversarea apelor uzate menajere în rețeaua de canalizare pluvială este strict interzisă!

Neconformarea utilizatorilor într-un interval de maximum 30 de zile, atrage după sine amenzi contravenţionale aplicate de instituţiile abilitate, mergând chiar până la sistarea serviciului de alimentare cu apă.

Pentru evitarea oricăreia dintre aceste sancţiuni, rugăm utilizatorii să dea curs solicitărilor noastre de racordare la sistemul public de canalizare, prin încheierea unui contract cu operatorul serviciului.

Obligativitatea racordării la reţeaua de canalizare este prevazută în Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, din care menţionăm următoarele prevederi:

• Art. 31. pct. (14) Utilizatorii, persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligaţia de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-înfiinţate, dacă aceştia nu deţin staţii de epurare avansată care respectă condiţiile de descărcare a apelor epurate în mediul natural.

• Art. 39. pct. (5) Constituie contravenţie nerespectarea de către utilizatori a prevederilor art. 31 pct. (14) şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.

• Art. 40. pct. (2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 39 pct. (5) se face de către personalul împuternicit al Gărzii Naţionale de Mediu.
De asemenea, potrivit art. 16, lit. d1, din Legea apelor nr. 107/1996, „Pentru protejarea resurselor de apă se interzice evacuarea de ape uzate epurate şi/sau neepurate în apele subterane sau pe terenuri‟.

În vederea identificării posibilelor deversări necontrolate de ape uzate menajere, SC Apă Canal 2000 SA va continua campania de verificare în toate localităţile din aria sa de operare, împreună cu celelalte autorităţi competente în domeniu.

Director General
Mihail Marinescu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…
Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…

O NOUĂ INVESTIȚIE FINALIZATĂ: Clădire medico-administrativă la SPITALUL MIHĂEȘTI! ​ Am fost astăzi la Spitalul TBC Mihăești, unde s-au finalizat…

Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea
Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea

Un grav accident rutier s-a produs în această seară pe DN 67, în localitatea Budești. În coliziune au fost implicate…

Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)
Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)

A.) Spitalul Orășenesc Horezu cu sediul în Horezu, str. A. I. Cuza nr. 4, județul Valcea, organizează concurs, pentru ocuparea…

Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare
Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare

Imaginile de mai jos surprind starea actuală a Bisericii Urșani, evidențiind gradul avansat de degradare al turlelor, pereților exteriori, învelitorii…

CS Vâlcea 1924: Tarifele sezonului 2026-2027. Din 10 august, abonamente pentru toți suporterii, atât la…
CS Vâlcea 1924: Tarifele sezonului 2026-2027. Din 10 august, abonamente pentru toți suporterii, atât la…

1000 de gesturi mici, 1000 de share-uri și 1000 de abonamente… Ce pot face eu pentru clubul meu? Din această…