PSD Argeș: Cerem demiterea inspectorul general adjunct al ISJ Argeș, Cătălina Dumitrașcu, pentru modul obscen în care a politizat o activitate în care au fost implicați elevi

 

 

 

 

 

 

Cerem demiterea inspectorul general adjunct al ISJ Argeș, Cătălina Dumitrașcu, pentru modul obscen în care a politizat o activitate în care au fost implicați elevi. Sub paravanul Asociației Generale a Profesorilor de Limba Franceză din Argeș, ieri, a fost organizată o așa-zisă sesiune de dezbateri în care de fapt s-a făcut campanie electorală la modul cel mai abject. La eveniment au fost chemați și o serie de artiști pentru a lăsa o umbră de seriozitate. Elevii s-au trezit însă acolo cu președintele PNL Argeș Alina Gorghiu, cu Adriana Săftoiu (fost purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu și demnă de istoria liberalilor), cu Mihai Coteț, de la PNL Pitești, și alte câteva personaje care, deși anonime în viața publică, sunt membri PNL

Dovadă a politizării acestui eveniment în care au fost implicați elevii sunt chiar fotografiile postate de liberali și materialele de presă pe care aceștia le-au comandat.

În iulie anul trecut, în urma unui scandal care a izbucnit în jurul alegerilor de la PNL Pitești, șefa de atunci a Inspectoratului Școlar Argeș, Liliana Murguleț, a fost demisă, la cererea explicită a Alinei Gorghiu. Acuzația: a adus politicul în școală și elevi care au participat la votul de la șefia PNL Pitești.

Inspectorul școlar general al județului Argeș trebuie demis de urgență pentru că a dus politicul în școală și elevii în politică, uzând de poziția sa! Singura politică pe care trebuia să o facă era cea a educației! Politica şi educaţia fac casă bună dacă se fac în avantajul elevilor. Nu folosind elevii. Sunt sigură că e o lecţie pe care o vor înţelege mulţi”, spunea atunci, plină de suficiență, Alina Gorghiu.

Demagogia ieftină, în care regulile trebuie să fie aplicabile doar unora, și tupeul infinit al acestor nefericiți ciocli ai imaginii Brătienilor trebuie să ia sfârșit! Inspectorul general adjunct al ISJ Argeș, Cătălina Dumitrașcu trebuie să demisioneze sau să fie demisă de urgență! Cât o privește pe Alina Gorghiu, îi transmitem că activitatea politică adevărată se face prin politici publice și activitatea de pe teren, nu prin aducerea cu arcanul a unor elevi păcăliți că participă la o sesiune de comunicări care s-a adeverit a fi o mizerabilă acțiune politică!

Sursa Foto: Facebook Alina Gorghiu

 

PSD Argeș

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…

Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale
Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale, în ziua de joi, 27…

Apel urgent pentru donare de sânge!
Apel urgent pentru donare de sânge!

Sorega Anca Ionela, locuitoare a orașului Mioveni, are nevoie urgentă de sânge. Acasă o așteaptă cei doi copii ai săi,…