Primul autobuz electric a sosit la Pitești

 

 

 

 

 

 

 

Proiectul „Achiziție de mijloace de transport public – autobuze electrice”, realizat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în parteneriat cu U.A.T. Municipiul Pitești, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de Investiții 4e, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate planurile de mobilitate urbană durabilă”, este în implementare.

În cadrul acestui proiect, Municipiul Pitești a achiziționat 40 de autobuze electrice de 12 m, 40 stații de încărcare lente și 11 stații încărcare rapide. Autobuzele electrice vor circula pe rutele 2B, 3B, 7, 7B, 13 şi 13B.

Astăzi, 02.06.2022, SOLARIS BUS & COACH a livrat, conform graficului din contractul de furnizare, primul autobuz electric, împreună cu întreaga dotare tehnică, SDV-istica specifică, echipamentele IT, logistica pentru diagnoză, hardware și software.

În perioada imediat următoare, va fi demarat procesul de instruire a specialiștilor utilizatori din cadrul PUBLITRANS 2000 S.A. pentru activități de revizii, reparații, inspecții, lucrări caroserie, precum și cel de instruire a conducătorilor auto.

 

Compartimentul Comunicare
Primăria Municipiului Pitești

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aproape de oameni, cu respect și prețuire pentru tradițiile Argeșului în Ciomăgești, Corbeni și Poienarii…
Aproape de oameni, cu respect și prețuire pentru tradițiile Argeșului în Ciomăgești, Corbeni și Poienarii…

Echipele PSD Argeș au fost astăzi alături de oamenii și administrațiile locale din Ciomăgești – la Târgul anual și Ziua…

Centrul Cultural Pitești, program bogat în ultima săptămână din august
Centrul Cultural Pitești, program bogat în ultima săptămână din august

Centrul Cultural Pitești propune și în săptămâna care urmează, 24-29 august, o serie de întâlniri culturale, prelegeri, dialoguri literare și…

Marți se oprește curentul electric pe două străzi din Topoloveni
Marți se oprește curentul electric pe două străzi din Topoloveni

Marți, 25 august, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în Topoloveni. Astfel, în intervalul orar 09:00 – 17:00, vor…

Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…
Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…

Un incendiu izbucnit în jurul prânzului, în satul Buzoești, comuna Buzoești, a afectat trei proprietăți. O femeie de 72 de…

Are 19 ani și-a crezut că DN 73 e pistă de curse: gonea cu peste…
Are 19 ani și-a crezut că DN 73 e pistă de curse: gonea cu peste…

Un tânăr de 19 ani, din Mihăești, a fost prins de polițiști în timp ce conducea cu o viteză de…