Într-o conferință de presă desfășurată, în această dimineață, la sediul PSD Argeș, primarul Ion Georgescu a făcut apel la cetățenii orașului Mioveni să participe într-un număr cât mai mare, în zilele de 29 și 30 mai (sâmbătă și duminică), între orele 8,00 – 20,00, la campania – maraton de vaccinare anti-Covid, care se va desfășura în sala de sport a Școlii „Liviu Rebreanu”:
”La sfârșit de săptămână, 29 și 30 mai, va avea loc o campanie de vaccinare, la sala de sport de la Liviu Rebreanu. Nu este necesar decât să ai buletinul la tine și să vii între orele 8 și 20. Serul care se administrează este Pfizer.
Îmi doresc ca Mioveniul să intre în normalitate! În acest moment, din cei circa 15000 de oameni vaccinați, la Mioveni, numai 24,5% dintre ei sunt efectiv locuitori ai orașului, adică foarte puțini. De aceea, îi invit, la sfârșitul săptămânii, să facă vaccinul!”.

























Lasă un răspuns