Premieră medicală la Pitești: intervenție neurochirurgicală cu tehnologie folosită în doar două spitale din România

Un pas important pentru medicina din Argeș a fost făcut la sfârșitul săptămânii trecute, la Spitalul Județean de Urgență Pitești, unde medicii au realizat, în premieră pentru județ, o intervenție neurochirurgicală cu ajutorul unui sistem modern de lavaj și drenaj intracranian. Unitatea medicală devine astfel a doua din România care utilizează această tehnologie.

Intervenția a fost efectuată de dr. George Constantin Mihalache, medic primar neurochirurg, și a durat aproximativ o oră. Medicii au folosit sistemul IRRAflow, o tehnologie care permite simultan lavajul și drenajul intracranian, dar și monitorizarea continuă a presiunii intracraniene.

Primul pacient care a beneficiat de această procedură este un bărbat de 82 de ani, ajuns la Urgențe cu tulburări de echilibru și agravarea stării psihice. Investigațiile au arătat existența unui hematom subdural cronic, care comprima creierul și necesita intervenție chirurgicală.

Deși operația i-a fost recomandată încă de la prima evaluare, pacientul a refuzat inițial tratamentul și s-a întors după două zile, moment în care echipa medicală a decis intervenția.

Operația a fost realizată sub anestezie generală și a presupus evacuarea hematomului, urmată de montarea sistemului modern de lavaj și drenaj.

Sistemul a rămas montat timp de 24 de ore după intervenție, perioadă în care pacientul a fost atent monitorizat. Evoluția a fost una foarte bună.

„Lichidul de lavaj evacuat a devenit progresiv clar, motiv pentru care drenajul a fost ulterior suprimat. Evoluția clinică a fost excelentă, pacientul fiind fără deficite neurologice și cu ameliorarea semnificativă a stării clinice”, a explicat dr. Mihalache.

Potrivit medicului, unul dintre marile avantaje ale tehnologiei este monitorizarea continuă a presiunii intracraniene, informație extrem de importantă și pentru medicul ATI, ”care poate adapta terapia pacientului în funcție de valorile afișate în timp real”.

Intervenția a fost realizată cu sprijinul echipei ATI, anestezia fiind asigurată de dr. Luminița Galbenu, alături de personalul din Blocul Operator și echipa Secției de Neurochirurgie, care continuă supravegherea pacientului. Acesta urmează să fie externat după șase zile de spitalizare.

Reprezentanții spitalului spun că introducerea acestui sistem marchează un nou pas în dezvoltarea serviciilor medicale oferite pacienților din Argeș, tehnologia putând fi utilizată și în alte patologii neurochirurgicale complexe, precum hemoragiile intracraniene sau abcesele cerebrale.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

Începând cu 1 octombrie 2026, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Ștefănești primește cereri pentru acordarea ajutorului pentru…

“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și…
“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și…

Toamna are… gust, culoare și tradiție la Muzeul Golești din Ștefănești. Ediția a V-a a târgului “Rod cu Spor” aduce…

Două filme la Cinematograful „Mircea Diaconu”, în weekend: „Duminicile” și „Dosarele orașului alb”
Două filme la Cinematograful „Mircea Diaconu”, în weekend: „Duminicile” și „Dosarele orașului alb”

Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectat în premieră filmul…

Săptămâna Europeană a Sportului, marcată printr-o competiție de minifotbal la Topoloveni
Săptămâna Europeană a Sportului, marcată printr-o competiție de minifotbal la Topoloveni

Firmele și instituțiile din Topoloveni au marcat Săptămâna Europeană a Sportului printr-o competiție amicală de minifotbal. Pe teren s-au întâlnit…

Un cârpaci politic: deputatul Antonio-Gabi Popescu
Un cârpaci politic: deputatul Antonio-Gabi Popescu

Vă rog să nu vă supărați pe mine, dar nu îi înțeleg, ca să nu spun mai mult, pe oamenii…