În zilele de 30 și 31 ianuarie 2021, orele 19.00, Teatrul „Alexandru Davila” Pitești va avea prima premieră a anului 2021 cu spectacolul „Un domn bătrân cu aripi enorme” – regia artistică Cristina-Andreea Ion și Petru Stratulat – spectacol cu păpuşi în mărime naturală adresat în mod special publicului adult.
Spectacolul este o adaptare după nuvela „Un domn foarte bătrân cu nişte aripi enorme” de Gabriel Garcia Marquez. Într-o noapte de vară, în timpul unei furtuni violente, în curtea unei case, la malul mării, a căzut un înger. Diferit de toţi îngerii, fără dinţi şi prea mult păr, cu aripile arse de fulgere, devine atracţia satului şi, totodată, povara familiei în curtea căreia s-a prăbuşit.
Cristina-Andreea Ion și Petru Stratulat au fondat Lightwave Theatre Company în 2013, singura companie de teatru independent din România specializată în spectacole cu păpuși în mărime naturală adresate publicului adult. În 2015, au participat la emisiunea „Românii au Talent”, unde actorul Constantin Cotimanis a oferit singurul Golden Buzz în calitate de jurist al emisiunii, iar în 2020 au ajuns la ”America’s Got Talent”, fiind selectați din peste 30.000 de aplicanți.
PROGRAMUL Teatrului ”Alexandru Davila” Pitești 30– 31 IANUARIE 2021
SÂMBĂTĂ, 30 IANUARIE:
Ora 11:30 – SCUFIŢA ROŞIE (sala Studio „Liviu Ciulei”)
Durata | 40 minute
Vârsta recomandată | peste 3 ani
Autor | Fraţii GRIMM
Regia artistică | Andreea BOTESCU-BOŢÎRCĂ, Mihai SAVU
Muzica | Florin DUMITRU
Distribuție | Andreea BOTESCU-BOŢÎRCĂ, Cristina MUSCALU/Olga PODARU, George SLĂTIOREANU, Mihai SAVU, Cristina MUSCALU, Mihai SAVU, Alina DIACONU/Aura FLOROIU, Dani SLĂTIOREANU/Nineta MANEA.
Spectacolul ”Scufița Roșie” face parte din categoria spectacolelor longevive de la ”Așchiuță”, devenind astfel, o poveste nemuritoare. În versiunea Fraților Grimm, morala lipsește, lăsându-i pe copii să tragă singuri învățămintele după parcurgerea poveştii.
Ora 19:00 – UN DOMN BĂTRÂN CU ARIPI ENORME (sala mare) PREMIERĂ
Durata | 70 min
Vârsta recomandată | peste 14 ani
Regia artistică | Cristina Andreea ION, Petru STRATULAT
Distribuție | George SLĂTIOREANU, Aura FLOROIU, Andreea BOTESCU-BOŢÎRCĂ, Gabriel GHEORGHE, Gabriela ROŞU, Robert TUDOR, Alina DIACONU, Mihai SAVU, Olga PODARU, Cristina MUSCALU.
Este un spectacol inedit cu păpuşi în mărime naturală adresat în mod special, publicului adult.
Într-o noapte de vară, în timpul unei furtuni violente, în curtea unei case, la malul mării, a căzut un înger. Diferit de toţi îngerii, fără dinţi şi prea mult păr, cu aripile arse de fulgere, devine atracţia satului şi, totodată, povara familiei în curtea căreia s-a prăbuşit. Liniştea satului este tulburată de frica sătenilor temători că acesta a venit să ia copilul îmbolnavit de mirosul de crabi morţi ce a invadat gospodăria.
Spectacolul se concentrează pe încercările îngerului de a se reîntoarce în văzduh şi descrie în amănunt relaţia pe care acesta o leagă cu băieţelul familiei. Pelayo şi Elisenda hotărăsc soarta îngerului printr-o decizie surprinzătoare.
DUMINICĂ, 31 IANUARIE:
Ora 11:30 – RIDICHEA URIAŞĂ (sala Studio „Liviu Ciulei”)
Durata | 35 min
Vârsta | peste 3 ani
Autor | după o poveste populară rusă
Regia artistică | Florin DUMITRU
Distribuție | Andreea BOTESCU-BOȚÎRCĂ, Radu BUNESCU, George SLĂTIOREANU, Olga PODARU/Cristina MUSCALU, Mihai SAVU, Alina DIACONU, Gabriela ROȘU, Aura FLOROIU, Dani SLĂTIOREANU, Nineta MANEA.
Soarele strălucește pe cer, și se anunță o zi perfectă pentru grădinărit. Însă bunicul e cam nedumerit în dimineața aceasta, pentru că tocmai a găsit în grădină frunzele unei…ridichi uriașe, ce îi dă de furcă, nu glumă! Încăpățânată, ridichea nu vrea cu niciun chip să se lase smulsă și preferă să lenevească sub pământ! Ei, dar nici bunicul nu se lasă mai prejos…cheamă întăriri!
Până și norișorii pufoși ai cerului îi ajută, așa că vă așteptăm pe voi, cei mici, să vă alăturați nouă în această aventură năstrușnică! Poate-poate vom adeveri încă o dată zicala: „Unde-s mulți, puterea crește!”
Ora 19:00 – UN DOMN BĂTRÂN CU ARIPI ENORME (sala mare) PREMIERĂ
Durata | 70 min
Vârsta recomandată | peste 14 ani
Regia artistică | Cristina Andreea ION
Menţiune:
Biletele se pot achiziționa de pe www.mystage.ro şi de la Agenţia de bilete a teatrului, în limita a 30% din capacitatea sălii, conform reglementărilor în vigoare.

























Lasă un răspuns