Polițiștii argeșeni demonstrează că au spirit competitiv

O serie de întreceri sportive și profesionale au avut loc, pentru a marca, în spirit competitiv, Ziua Poliției, și în acest an.

Activitățile vor fi încununate astăzi, prin Ziua Porților Deschise, desfășurată la Gara Pitești în intervalul 09:00-11:00, respectiv la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș în intervalul 11:00 – 13:00.

Pentru a marca Ziua Poliției, și în acest an polițiștii s-au întrecut, cu ei înșiși, dar și unii cu alții. Activitățile au debutat în ziua de 18 martie, când polițiști și jurnaliști au fost invitați la o competiție amicală de DARTS. Competiția, aflată la a 3-a ediție, a fost organizată cu sprijinul Clubului Sportiv Darts Mioveni, sub denumirea Cupa ,,Mădălin Zamfir” – Ziua Poliției, reprezentând ocazia de a discuta și interacționa într-un cadru relaxat, informal, referitor la activitatea specifică a polițiștilor argeșeni.

Au urmat întrecerile cu caracter profesional, organizate de Serviciul Pregătire Profesională: polițiștii și polițistele s-au întrecut la tir dinamic. Tragerile cu armamentul au preluat specificul dinamic al pregătirii curente a polițiștilor, implicând parcurgerea unui traseu și trageri efectuate din poziții diferite, asupra mai multor ținte.

De asemenea, pe parcursul a trei zile, polițiștii au participat și la o competiție amicală de fotbal, cu sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor- Regiunea Argeș, ce a reunit 12 echipe din cadrul structurilor de poliție.

În ziua de luni, 24 martie, a avut loc ultima dintre competiții, în care polițiștii operativi și-au demonstrat abilitatea de conducere a autospecialelor. Organizarea, precum și punctarea traseului aplicativ, au fost realizate de polițiștii instructori din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională, premiile fiind asigurate de mai multe organizații profesionale. Polițiștii care au participat, făcând parte din structurile de ordine publică, poliție rutieră investigații criminale și poliție criminalistică, au încercat să se întreacă pe sune, dar și cronometrul, în parcurgerea unui traseu cu multe elemente tehnice și de siguranță.

Activități de promovare a meseriei de polițist au fost desfășurate de polițiști în unități școlare, ultima dintre ele urmând să fie desfășurată în cursul acestei după-amiezi, la o unitate de învățământ superior din Pitești.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…
Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…

Deșeuri provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice, care ar fi trebuit gestionate în condiții legale, ajungeau să fie îngropate…

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…

Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale
Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale, în ziua de joi, 27…