Polițiști din Argeș, recompensați după două intervenții în care au salvat vieți și au prevenit tragedii

Mai mulți polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au fost recompensați de Ministerul Afacerilor Interne pentru modul în care au intervenit în două situații cu risc major, petrecute în acest an.

Una dintre intervenții a avut loc în luna mai, după ce autoritățile au fost alertate că un bărbat intenționa să își ia viața. Șefa Postului de Poliție Ștefan cel Mare, din cadrul Secției Rurale Rociu, a mobilizat rapid persoane din comunitate, a cerut sprijinul colegilor și a coordonat căutările, menținând în același timp legătura cu Dispeceratul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică al IPJ Argeș.

Prin colaborarea dintre polițiști, dispecerat și localnici, bărbatul a fost găsit înainte de a recurge la gestul extrem și a fost preluat de un echipaj medical.

Cea de-a doua recompensă a fost acordată pentru intervenția polițiștilor într-un caz de încălcare a unui ordin de protecție. Echipe din cadrul Secției Rurale Albota, sprijinite de polițiști din mai multe structuri ale IPJ Argeș, au acționat pentru protejarea victimei și identificarea agresorului.

Bărbatul a fost localizat și imobilizat într-o zonă greu accesibilă, iar intervenția rapidă a polițiștilor a înlăturat pericolul și a prevenit producerea unor consecințe grave.

Potrivit IPJ Argeș, distincțiile acordate de Ministerul Afacerilor Interne reprezintă o recunoaștere a profesionalismului, promptitudinii și spiritului de echipă de care au dat dovadă polițiștii în gestionarea acestor intervenții.

”Dincolo de atribuțiile specifice, astfel de misiuni demonstrează că activitatea polițienească înseamnă responsabilitate, echilibru și implicare, având ca obiectiv principal protejarea vieții, a integrității persoanelor și menținerea siguranței publice”, transmit reprezentanții I.P.J. Argeș.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Noapte de coșmar într-un bloc din Alunu: un bărbat a murit, iar soția lui a…
Noapte de coșmar într-un bloc din Alunu: un bărbat a murit, iar soția lui a…

O noapte care i-a scos din case pe locatarii unui bloc din Alunu. Puțin după ora 3:00, pompierii au fost…

Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…
Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…

O NOUĂ INVESTIȚIE FINALIZATĂ: Clădire medico-administrativă la SPITALUL MIHĂEȘTI! ​ Am fost astăzi la Spitalul TBC Mihăești, unde s-au finalizat…

Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea
Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea

Un grav accident rutier s-a produs în această seară pe DN 67, în localitatea Budești. În coliziune au fost implicate…

Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)
Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)

A.) Spitalul Orășenesc Horezu cu sediul în Horezu, str. A. I. Cuza nr. 4, județul Valcea, organizează concurs, pentru ocuparea…

Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare
Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare

Imaginile de mai jos surprind starea actuală a Bisericii Urșani, evidențiind gradul avansat de degradare al turlelor, pereților exteriori, învelitorii…