”Olimpiada deținuților” de anul acesta, eveniment caritabil în favoarea Monalizei Zegheru

Deţinuţi custodiaţi de penitenciarele Colibaşi, Găeşti, Târgu Jiu, Craiova, Ploiești, Slobozia, Drobeta Turnu Severin, Mărgineni şi Bucureşti Jilava vor participa vineri, 30 octombrie, începând cu ora 9,00, la Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni la un eveniment caritabil, care are drept scop strângerea de fonduri pentru Monaliza Zegheru, tânăra profesoară de canto de 26 ani din oraşul Mioveni, ce are nevoie de ajutorul nostru.
Numit generic ”Olimpiada Deţinuţilor ”şi aflat la a doua ediţie, evenimentul este organizat de Penitenciarul Colibași în parteneriat cu Primăria Orașului, Centrul Cultural Mioveni, Clubul Sportiv Dacia Mioveni 2012, C.S Mioveni, Clubul Sportiv Darts Mioveni, Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni, Art Creative Pitești, Centrul de Tip Familial Găvana şi Vel Pitar și va consta în competiţii sportive: de fotbal, tenis de masă şi darts.
În cadrul evenimentului va avea loc și o expoziție cu obiecte confecționate de către deținuți în cadrul atelierelor ocupaționale desfășurate de membrii Serviciului Educație.
Derularea unor astfel de manifestări urmărește  exersarea de către deținuți a unor conduite care să faciliteze   dezvoltarea personală şi reintegrarea socială, precum şi  promovarea în comunitate a unei imagini pozitive a sistemului penitenciar.
MONALIZA ZEGHERU LUPTĂ CU ÎNDÂRJIRE PENTRU VIAȚĂ! HAIDEȚI SĂ O AJUTĂM!!!
 
 
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…
Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…

În spatele halatului alb nu sunt doar competențe medicale, ci și empatie și responsabilitate. O spune dr. Andrei Zăvoi, medic…

1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal
1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal

De Ziua Muncii, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Pitești nu se lucrează. Conducerea unității anunță că…

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…