Directorul Muzeului Brătienilor de la Florica, Mihai Alexandrescu, a anunțat pe Facebook că a realizat un nou spațiu de vizitare numit Odaia Vizirului, ceea ce este cu mult mai mult și cu mult mai demn decât să dai numele lui I.C. Brătianu Haltei de Mișcare din Ștefănești. Iată postarea lui Mihai Alexandrescu:

ODAIA ”VIZIRULUI” – UN NOU SPAȚIU DE VIZITARE ÎN EXPOZIȚIA PERMANENTĂ A MUZEULUI NAȚIONAL ”BRĂTIANU”!

CÂTEVA MĂRTURII ȘI UN POEM!

Muzeul Național ”Brătianu” își îmbogățește expoziția permanentă, pe finalul anului 2022, cu un spațiu de vizitare esențial pentru atmosfera Vilei Florica și, am îndrăzni să spunem, pentru istoria și cultura românească.

Vom numi acest spațiu: Odaia ”Vizirului”.

Așa cum probabil bănuiți, este vorba de odaia lui Ion C. Brătianu, binecunoscută pentru simplitatea ei exemplară. Ion C. Brătianu, supranumit ”Vizirul” pentru uriașa sa autoritate, fiind fără niciun dubiu cel mai important personaj politic român al celei de-a doua jumătăți a secolului XIX, era cunoscut pentru modul de viață caracterizat de echilibru, modestie și bun gust.

Sabina Cantacuzino, fiica sa cea mare, scrie în amintirile sale: ”Tata se deștepta la ora 4, iarna și vara… Își prepara singur ceaiul, precum singur își făcea tot serviciul personal: aprindea focul, își peria și scutura hainele, își golea apa, își aducea donița cu apă… Pe nimeni n-am cunoscut mai simpli și mai neatârnați în viața lor ca pe tata și pe soțul meu.”

Revoluționarul de la 1848, omul implicat ulterior în toate evenimentele istorice majore – unirea principatelor române, aducerea prințului străin, Războiul de Independență, fondarea Partidului Național Liberal – alegea întotdeauna simplitatea în locul luxului și opulenței.

Câteva fotografii de epocă înfățișând camera lui Ion C. Brătianu – Odaia ”Vizirului” – stau mărturie pentru noblețea sa. La fel și cuvintele celor care au văzut-o.

În cea mai completă lucrare scrisă vreodată în România despre viața familiei Brătianu la Vila Florica, istoricul Narcis Dorin Ion, director al Muzeului Național Peleș, citează câteva mărturii pe care vi le readucem în atenție.

Alexandru Iacovachi, bunăoară, spune: ”Camera lui Ion Brătianu era de o rară simplitate, un pat de fier, o masă de lemn, câteva rafturi unde stăteau și atunci cărțile cel mai des citite, două-trei scaune și un jilț, iată aspectul camerei lui, pentru care fiii – și mai ales Ionel – păstraseră un adevărat cult.”

La rândul său, Ion Pillat, nepotul marelui om politic și un foarte important poet român, spune: ”În casa de la Florica se mai păstrează, așa cum era în ziua morții sale, la 4 mai 1891, odaia bătrânului Ion Brătianu, ”odaia tatii”, ”odaia bunicului” și, în curând ”odaia străbunicului”. Simplitatea ei impresionează… Sub geamul unui dulap tot se mai vede uniforma sa de junker, din 1838, și rochia de mireasă a bunicei, abia prăfuită nu de colb, ci de vreme; într-un colț, bastonul de lemn de corn noduros așteaptă plimbarea zilnică prin vie…”

Sau, cu altă ocazie, același Ion Pillat completează: ”Odaia bunicului este întreagă, așa cum a lăsat-o în clipa morții sale. Patul simplu stă nedesfăcut. Ceasornicul își continuă nestingherit tic-tacul… Într-un colț stă rezemat bățul rustic cu care bunicul cutreiera prin vie, iar alături se află încăperea cu putina primitivă pentru obișnuitele lui băi de nuc. Ochelarii bunicului încă reflectă sclipiri ale ochilor care i-au purtat. Pe pereți atârnă rame cu poze de familie, nimeni nu le-a clintit din locul lor.”

În încheiere, transcriem poemul ”Odaia bunicului” scris de Ion Pillat.

Și, desigur, vă așteptăm să ne vizitați!

ODAIA BUNICULUI

Nu s-a clintit nimica şi recunosc iatacul

Bunicului pe care, viu, nu l-am cunoscut.

Rămase patu-i simplu şi azi nedesfăcut,

Şi ceasul lui pe masă şi-a mai păstrat tic-tacul.

Văd rochia bunicii cu şal şi malacov,

Văd uniforma veche de „ofiţer” la modă

Pe când era el Junker – demult – sub Ghica-vodă

Când mai mergeau boierii în butcă la Braşov.

Şi lângă băţu-i rustic, tăiat în lemn de vie,

Văd putina lui unde lua băi de foi de nuc.

A scârţâit o uşă.. un pas.. şi-aştept năuc

Să intre-aci bunicul dus numai până-n vie.

Un ronţăit de şoarec sau ceasul mă trezi?

Ecou îşi fac, în taină, ca rimele poemii…

Şi ceasul vechi tot bate, tic-tic, la poarta vremii,

Şi şoricelul roade trecutul zi cu zi.