Aseară, o femeie de 39 ani, din Topoloveni, a sunat la 112 să ceară ajutor medical pentru fratele său, de 35 ani, cu care locuia, despre care spunea că a căzut pe scări și e rănit grav.
În jurul orei 22:30, echipajul medical a sesizat Poliția, deoarece bărbatul pentru care fusese solicitată intervenția medicală era decedat, înjunghiat în inimă.
Femeia ar fi locuit la respectiva adresă, până în urmă cu ceva vreme, și cu concubinul și cu 3 copiii ai lor. Însă, pentru că fratele ei avea probleme psihice, concubinul și copiii au plecat, la un moment dat.
Se pare că atmosfera, în casă, era una destul de tensionată, date fiind crizele bărbatului de 35 de ani. Posibil ca femeia să nu mai fi suportat situația, așa ajungând să-l înjunghie. I-ar fi dat și fostului concubin un mesaj, în care a spus ce s-a întâmplat, probabil crezând că-i sare în ajutor, dar acesta nu s-a implicat.
În cauză, a fost administrat un probatoriu complex, pentru stabilirea împrejurărilor în care victima a suferit leziunile ce au dus la deces și s-a stabilit că femeia de 39 ani a fost cea care le-a cauzat (ea nu ar fi recunoscut nimic, încă), iar fapta a fost încadrată ca violență în familie sub forma omorului.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Astăzi, se va decide dacă față de femeie vor fi dispuse sau propuse măsuri preventive.

























Lasă un răspuns