Argeșenii stau rău la capitolul memorie.
Ar trebui făcut un studiu.
În 2005, când Cornel Penescu a preluat gratuit clubul F.C. Argeș, cu jucători, cu patrimoniu, cu palmares și cu loc în Liga 1, noul patron n-avea prieten mai bun în județ decît pe Constantin Nicolescu.
Pe vremea aceea, mai precis în decembrie 2007, prietenii discutau astfel (conform DNA):
Nicolescu Constantin: Noroc boierule!
Penescu Cornel: Traiti, v-am sunat si eu….
Nicolescu Constantin: Te-a cautat daca…Da, te-am cautat sa te intreb daca poti sa ma ajuti si pe mine cu ceva suplimente la povestea asta, ce am cumparat. Sau nu ?
Penescu Cornel: Pai suplimente in ce sens ? Sa va dau ceva pachete ?
Nicolescu Constantin: Ori pachete, ori altceva, ca mai de impartit si eu niste necazuri
Penescu Cornel: Aia, va dau sigur….suplimente. Pai da….cand ?
Nicolescu Constantin: Pai vezi cand poti, daca e maine dimineata, daca…
Penescu Cornel: Da, maine dimineata, da, ca…..Da ?
Nicolescu Constantin: Da. Bine, da-mi un semnal atunci. Da ?
Penescu Cornel: Bine domn presedinte, bine, sanatate
Nicolescu Constantin: Mersi mult, pa.
Bun, până aici.
Apoi, Penescu, care nu mișca un deget fără să-și consulte prietenul, a încercat să dea lovitura în fotbal, spre gloria șefului, dar a ajuns la mititica.
Șeful s-a speriat, dar nu prea mult, Penescu e om de încredere. Pentru a nu tulbura apele, șeful nu i-a cerut infractorului Penescu să predea clubul înapoi comunității argeșene. A lăsat lucrurile cum erau.
Prietenia Nicolescu – Penescu a fost confințită de curând, de către Tribunalul București, care le-a dat amândorura un pic de pușcărie.
Deocamdată, cu program de voie.
În ultimii 18 ani, n-a zburat nici pasărea pe deasupra Argeșului fără ca Vecinul să nu dea o aprobare.
Așa a aprobat el și distrugerea clubului F.C. Argeș.
Tacit, cum e moda la PSD Argeș.
Acum ați înțeles ?
Vorba Vecinului:
-Mersi mult, pa.

























Lasă un răspuns