Mioveni: Gala Sportului 2016

 
Luni, 19 decembrie, de la ora 12, în sala de festivităţi a Centrului Cultural Mioveni s-a desfășurat „Gala Sportului 2016”, eveniment în cadrul căruia  au fost  acordate distincţii celor mai valoroşi antrenori şi au fost nominalizaţi cei mai buni performeri ai CS Dacia Mioveni 2012, în anul 2016.
Într-o atmosferă de sărbătoare, rând de rând, pe parcursul a mai bine de două ore, au urcat pe scenă cei peste 160 de sportivi de la cele şase secţii ale clubului (handbal, volei, tenis, înot, oină şi karate).
Conducerea clubului a oferit câte o plachetă pentru secţiile care au obţinut locurile I, II şi III la competiţiile naţionale şi internaţionale.
Astfel, au fost premiaţi antrenorii: Oină – Filofteia Dumitru, Înot- Viorel Ciobanu, Tenis – Robert Bînă şi Karate – Sensei Sebastian Ene.
Între momentele de premiere au avut loc şi reprezentaţii artistice şi demonstraţii ale tinerilor sportivi.
Conducerea Primăriei Mioveni a felicitat sportivii şi  antrenorii pentru rezultatele obţinute în acest an.
Gala a fost organizată de către CS Dacia Mioveni 2012, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Mioveni.
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…

Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război
Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război

De Ziua Veteranilor de Război, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, transmite un mesaj de recunoștință și respect pentru cei care au…