Măcel în Trivale. Croitoru nu poate face frac din pânză de sac

 

 

 

 

 

 

În urma plecării, după părerea mea inutil întârziată, a lui Prepeliță, încep să iasă la iveală amănunte despre modul dezastruos și cel puțin bizar în care a fost alcătuit actualul lot al lui F.C. Argeș.

Vădoiu și Prepeliță au primit oferte de la un singur impresar și s-a întâmplat ceva în genul în care se căsătoreau regii în Evul Mediu, când ambasadorul îi arăta suveranului un tablou cu viitoarea mireasă. Tabloul era frumos, dar când apărea persoana pe viu dezamăgirea era, de multe ori, cruntă. Cei doi ”tehnicieni” ai noștri nu au primit tablouri, ci clipuri video în care băieții arătau trăznet.

Aflăm că s-au semnat contractele chiar la Viena, înaintea intrării în cantonament, pe sume mari, au fost oferite salarii de șapte sau opt mii de euro pe nevăzute, ceea ce sună cel puțin interesant.

”Tehnicienii” au adus vreo 17 prospături, toate luate cu ajutorul internetului sau în virtutea unor vechi prietenii și nostalgii.

În fine, dacă este să îmi permit o părere strict personală, s-a ajuns la această situație în urma presiunii puse de o parte a presei sportive și de suporteri, care au reclamat faptul că primarul Cristian Gentea s-ar amesteca în chestiuni legate de fotbal. Iată că nu s-a mai amestecat, a solicitat doar ca bugetul să nu fie depășit, ceea ce era normal, cheltuielile trebuia să fie asigurate.

Cred că are dreptate suporterul care a scris pe Facebook, chiar în timpul desfășurării partidei cu Sepsi, că Prepeliță trebuia să ia cu el, la plecare, și lotul pe care l-a improvizat. O glumă desigur, dar plină de miez.

Ceea ce am văzut sâmbătă după-amiaza a fost ridicol, iar scorul a semănat a măcel.

Tot pe surse, aflăm că Marius Croitoru are dificultăți cu unii ”malgași” să le explice unde trebuie să stea în teren și ce sarcini de joc trebuie să îndeplinească.

Despre Lato, să nu mai vorbim, azi, iese, practic, la pensie un fost mare jucător care a mâncat Argeșului mai multe puncte în actualul sezon.

Croitoru nu poate face frac din pânză de sac, dar e bine că a venit, expertiza și ambiția lui vor fi importante în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Credeam că închei aceste rânduri la 0 -4, dar văd că deja e 0-5.

Nu am fost la stadion pentru a nu suferi, înfrângerea de azi era previzibilă pentru toți.

Astăzi am intrat în joc cu adevărat, nu pentru play – off, ci pentru supraviețuire.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Joi, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind PUZ „Zona Calea Câmpulung”
Joi, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind PUZ „Zona Calea Câmpulung”

Joi, 22 octombrie 2026, de la ora 15:30, la Primăria Municipiului Pitești, are loc dezbaterea publică privind propunerile documentației Planului…

Tratamente fitosanitare de toamnă, în Pitești
Tratamente fitosanitare de toamnă, în Pitești

În perioada 26.10.2026 – 04.11.2026, în baza buletinului de avertizare nr. 609 din 22.09.2026, emis de Unitatea Fitosanitară Argeș, Societatea…

Festivalul „Zavaidoc” 2026 aduce la Pitești nume de referință ale muzicii lăutărești
Festivalul „Zavaidoc” 2026 aduce la Pitești nume de referință ale muzicii lăutărești

Damian Drăghici și Taraful cel Mare, Taraf de Caliu, Ana Maria și Marian Mexicanu, Ionel Tudorache, Ana Maria Cîrstina și…

Ultranaționalismul în istoria noastră. Invitat: istoricul Cătălin Sîiulescu
Ultranaționalismul în istoria noastră. Invitat: istoricul Cătălin Sîiulescu

Prof. Cătălin Sîiulescu este un istoric care explică fenomenele cu franchețe. Am discutat despre ultranaționalism și extremism în istoria noastră.…

Scandalul Etalon TV și alte chestiuni morale. Invitat: prof. univ. Mircea Perpelea
Scandalul Etalon TV și alte chestiuni morale. Invitat: prof. univ. Mircea Perpelea

I-am propus fostului ambasador să comenteze câteva  dileme morale din spațiul politic.