Luni, recital de harpă, flaut și pian, la Filarmonica Pitești

 

 

 

 

 

 

 

Filarmonica Pitești organizează luni,15 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, recitalul cameral de harpă, flaut și pian susținut de Andrei Olaru, Shuyu Yang (Taiwan) și Theodor Dumitru. În program: M. Tournier – „Sonatine op. 30 pentru harpă solo”, C. P. Basacopol – „Sonată pentru harpă și flaut”, C. W. Gluck – „Dansul spiritelor binecuvântate”, C. Debussy – „Des pas sur la neige, din Preludii I” și „L’apres midi d’un faune”, W. A. Mozart – „Concert pentru harpă și flaut” (partea a doua și a treia) și S. Rachmaninov – „Barcarolle, din Suita no.1”. Transcripțiile muzicale sunt semnate de Andrei Olaru și Shuyu Yang.

Andrei Olaru a început să studieze pianul la șase ani, însă, la liceu, harpa a devenit instrumentul său preferat, datorită și profesoarei sale, Miruna Vidican (fostă angajată a Filarmonicii Pitești). În prezent urmează studiile de masterat la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Lyon. A susținut recitaluri la Lyon, Porto, Saluzzo, Cosenza, București, Pitești, Mogoșoaia, Sighișoara, Bușteni și a participat la concursuri internaționale și naționale, unde a obținut premii numeroase. Membru al Fundației Culturale „Remember Enescu” și al Asociației Harpiștilor din România, a participat la cursuri de măiestrie susținute de harpiști de renume.

Născută în Taipei (Taiwan), Shuyu Yang a început studiul flautului la 12 ani la Catholic Middle School. A urmat la Affiliated Senior High School of NTNU și la CRR de Paris. A fost flautist principal la Taipei Century Youth Symphony Orchestra, la momentul actual fiind studentă la master la Conservatoire National Supérior de Musique de Lyon. A participat cu succes la numeroase competiții câștigând premii importante. A cântat în Orchester des Cybèles, National Opéra de Lyon, Taipei Music Festival Orchestra și Taiwan Connection Chamber Orchestra sub bagheta unor renumiți dirijori.

Theodor Dumitru a studiat pianul de la șase ani, inițial la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, apoi la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București. Masterand la Universitatea Națională de Muzică din București, a beneficiat și de o bursă Erasmus la HMT „Felix Mendelssohn” din Leipzig. A evoluat pe scene prestigioase din București, Budapesta, Leipzig, Berlin. A fost solist în concertele simfonice de la Filarmonica Pitești și C.N.M. „George Enescu” și a participat la cursurile de măiestrie susținute de artiști consacrați.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 40 de lei sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, i-a felicitat pe cei mai noi salvatori montani din…
Vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, i-a felicitat pe cei mai noi salvatori montani din…

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, s-a întâlnit cu cei mai noi membri ai echipei Salvamont Argeș, voluntarii Florin…

VIDEO. Incendiu puternic stins cu greu într-o zonă greu accesibilă din Corbeni. Flăcările au cuprins…
VIDEO. Incendiu puternic stins cu greu într-o zonă greu accesibilă din Corbeni. Flăcările au cuprins…

Incendiul de vegetație izbucnit ieri, într-o zonă greu accesibilă din comuna Corbeni, a fost lichidat după o intervenție dificilă la…

Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean: „Proiectul Radioterapiei de la Spitalul Județean…
Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean: „Proiectul Radioterapiei de la Spitalul Județean…

Președintele președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean, Ion Mînzînă, a anunțat cu satisfacție că „a fost aprobat transferul fondurilor…

Simona Bucura Oprescu: Tinerii care au crescut în centre de plasament vor primi indemnizație până…
Simona Bucura Oprescu: Tinerii care au crescut în centre de plasament vor primi indemnizație până…

Deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu, anunță că a votat în plenul Camerei Deputaților un proiect de lege care…

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” vă invită la vernisajul expoziției „Calea spre lumină” – O incursiune…
Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” vă invită la vernisajul expoziției „Calea spre lumină” – O incursiune…

„Calea spre lumină” – O incursiune în universul lui Constantin Brâncuși Vă invităm mâine, 11 martie, de la ora 12:00,…