Ionuț Dolănescu, Petrică Mâțu-Stoian si Nineta Popa la festivalul – concurs ”Sus pe Argeș la izvoare”

 În perioada 28-29 august, la Teatrul Al. Davila Pitești, începând cu ora 20.00, va avea loc  Festivalul – concurs de muzică tradițională veche ”Sus pe Argeș, la izvoare” – ediția a IV-a, în organizarea Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, în parteneriat cu Teatrul Al. Davila și CJCPCT Argeș, eveniment cuprins în cadrul ”Sărbătorilor Argeșului și Muscelului” – ediția a VII-a.

În cele două zile de festival,  după desfășurarea concursului vor susține recitaluri: Ionuț Dolănescu, Petrică Mâțu-Stoian, Nineta Popa-Ionescu, Valentin Grigorescu, Ionuț Cârstea, Mihaela Chirițescu, Ansamblul folcloric ”Trakia Haskovo” –Bulgaria, Ansamblul Școlii ”Aba Teachers College” – China, profesorii și elevii Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, acompaniați de Orchestra ”Doina Argeșului” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș.

Concurenții vor fi din China, Bulgaria, de la Școala Populară de Artă ”Tudor Jarda” din Cluj, precum și de la școlile populare din Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea și din Pitești.

Festivalul urmărește promovarea instrumentelor tradiționale, precum țambalul, acordeonul, cavalul, taragotul, naiul, fluierul și cimpoiul.

De asemenea, din dorința de a transmite către tânăra generație dragostea pentru cântecul tradițional, în cadrul recitalurilor, fiecare dintre invitații de marcă ai festivalului va interpreta câte o melodie cu elevi ai Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, creând astfel o punte de legătură de la un artist consacrat, la un tânăr interpret.

Prețul unui bilet este de 10 lei, putând fi achiziționat de la Casa de bilete a Teatrului Al. Davila. Festivalul concurs va fi televizat de postul FAVORIT TV.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Miercuri se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate
Miercuri se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va opri furnizarea apei potabile în Pitești, miercuri 28 octombrie, între orele 9:00 – 13:00,…

O vâlceancă a tăiat brățara electronică de supraveghere și a aruncat-o pe fereastră. A fost…
O vâlceancă a tăiat brățara electronică de supraveghere și a aruncat-o pe fereastră. A fost…

O femeie de 33 ani din Râmnicu Vâlcea a fost reținută pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat…

Rețea de proxenetism, destructurată. Percheziții în Argeș și Constanța, tinere exploatate în Germania
Rețea de proxenetism, destructurată. Percheziții în Argeș și Constanța, tinere exploatate în Germania

O amplă afacere ilegală de trafic de persoane și proxenetism, organizată pe criterii familiale, a fost demascată în urma unei…

Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu: O zi bună tuturor! Sfântul Dimitrie cel Nou să ne…
Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu: O zi bună tuturor! Sfântul Dimitrie cel Nou să ne…

Să fie vremea de azi bună ca să fie iarna blândă! Astăzi este despre credință, smerenie și bunătate. Îl prăznuim…

Sâmbătă, 31 octombrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă spectacolul „Antinomia Majordomului – Transmisiunea unei revoluții de…
Sâmbătă, 31 octombrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă spectacolul „Antinomia Majordomului – Transmisiunea unei revoluții de…

Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea are plăcerea de a aduce în atenția publicului spectacolul „Antinomia Majordomului”, o meditație scenică…