Ion Mînzînă, VESTE BUNĂ! Podul de la Poiana Lacului va fi finalizat cu 4 luni mai devreme!

 

 

 

 

 

 

Podul de la Poiana Lacului de pe DN 67B va fi gata mai devreme decât termenul stabilit inițial, a anunțat președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș Ion Mînzînă, care a fost din nou pe șantier. La două luni de la semnarea contractului, lucrările avansează într-un ritm alert. Firma contractoare dă asigurări că în luna septembrie a anului în curs se va putea circula deja pe noul pod. Pe șantier au fost împreună cu Ion Mînzînă și vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, administratorul județului Cristian Puiu, Eduard Dima, directorul adjunct de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) București și viceprimarul Valerică Spirea, candidatul PSD la Primăria Poiana Lacului.

„Pe lângă reabilitarea drumurilor județene, suntem preocupați în egală măsură ca și drumurile naționale să fie în condiții optime. Sunt în Argeș investiții majore în acest sens, cum ar fi autostrada Pitești-Sibiu, drumul expres Pitești- Craiova, DN 73 Pitești- Câmpulung- Brașov, dar ne îngrijim și de siguranța rutieră, cum este și podul de la Poiana Lacului. Este un proiect foarte important pentru cetățenii din județul Argeș, ci și pentru cei care tranzitează drumul național dintre Pitești și Drăgășani. Lucrările au început în forță, iar constructorul dă dovadă de multă seriozitate și investiția va fi terminată înainte de termen. Mulțumesc D.R.D.P., Ministerului Transporturilor și domnului ministru Sorin Grindeanu pentru implicare” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

„Este o lucrare foarte importantă pentru locuitorii comunei noastre și, în egală măsură, pentru cei ce trec pe acest pod de pe un drum național care, de asemenea, urmează să fie reabilitat. Îi mulțumesc domnului președinte Ion Mînzînă pentru implicarea ca podul nou să fie construit” – Valerică Spirea.

Lucrările au ajuns deja la un stadiu de execuție de 30%. La finalul anului se vor finaliza și demolarea vechiului pod și amenajarea albiei râului, după cum a spus Eduard Dima.

 

Material publicat de către SC Smeoreanu Publicitate SRL la comanda Partidului Social Democrat, filiala Argeș – Cod mandatar financiar: 21240002

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mulțumiri publice ! Ion Dumitru, primarul din Albota, mi-a salvat cabana de la incendiu
Mulțumiri publice ! Ion Dumitru, primarul din Albota, mi-a salvat cabana de la incendiu

Când doi consăteni se ceartă, e bine să nu te bagi.   Se ceartă ca chiorii domnul Gabi Matei, proprietarul…

Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor în containerele îngropate!
Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor în containerele îngropate!

Cum se folosesc containerele îngropate? Apăsați pedala din dreapta jos a containerului sau acționați mânerul din partea de sus a…

Un vâlcean și-a dat foc la casă, apoi s-a încuiat într-o anexă. Polițiștii l-au scos…
Un vâlcean și-a dat foc la casă, apoi s-a încuiat într-o anexă. Polițiștii l-au scos…

Un incendiu izbucnit duminică după-amiază într-o gospodărie din comuna Făurești s-ar fi putut transforma într-o tragedie. Un bărbat de 50…

Restricțiile de pe Valea Oltului, prelungite până în noiembrie
Restricțiile de pe Valea Oltului, prelungite până în noiembrie

Restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la…

O săptămână cu literatură, artă, dezvoltare personală și diplomație, la Centrul Cultural Pitești
O săptămână cu literatură, artă, dezvoltare personală și diplomație, la Centrul Cultural Pitești

Centrul Cultural Pitești propune, pentru săptămâna 31 august – 4 septembrie, evenimente dedicate literaturii, limbii române, artei tradiționale, dezvoltării personale,…