Ion Mînzînă: În această lună finalizăm modernizarea DJ703 H la Cepari!

 

 

 

 

 

 

Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ703 H Cepari – Valea Danului vor fi finalizate în curând. Recepția se va face la finalul lunii în curs.

Investiția, derulată de Consiliul Județean Argeș, a vizat un tronson important din acest drum care nu era asfaltat. Cea mai mare parte a lucrărilor s-a desfășurat pe raza localității Cepari.

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, și Cristi Puiu, administratorul județului, au mers ieri pe șantier, împreună cu primarul comunei Cepari, Cristian Ciobanu, pentru a evalua stadiul investiției și pentru a discuta cu cetățenii.

”Avem o echipă la Consiliul Județean care își dorește să facă performanță. Munca în echipă generează valoare, iar acest lucru se vede și aici, la Cepari, unde avem o colaborare foarte bună cu primarul Cristian Ciobanu și administrația locală. Această porțiune de drum era de macadam, crea mari dificultăți cetățenilor. Ne-am propus să realizăm legături rutiere cu toate județele cu care ne învecinăm pentru a crea alternative de circulație în condiții bune pentru cetățeni. Datorită implicării ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, această zonă va beneficia și de avantajele autostrăzii Pitești – Curtea de Argeș – Sibiu, cu legătură spre Râmnicu Vâlcea. Aceste investiții aduc confort și dezvoltare!” – Ion Mînzînă.

”Multă vreme am crezut că modernizarea acestui drum este misiune imposibilă! Dar odată cu venirea la Consiliul Județean a domnului președinte Ion Mînzînă și a echipei sale lucrurile s-au schimbat! Ion Mînzînă și echipa sa și-au pus amprenta pe dezvoltarea localității noastre. Acest tronson reabilitat și modernizat nu deservește doar comunei Cepari, ci întregii zone care urmează să fie legată de județul Vâlcea. Tot cu sprijinul Consiliului Județean vom moderniza în perioada următoare și Valea Ceparului, pe DC 245 care asigură conexiunea cu DJ703 H” – Cristian Ciobanu.

În cadrul proiectului a fost refăcută fundația, au fost turnate două straturi de asfalt, au fost amenajate ziduri de sprijin și șanțuri betonate, drenaj, podețe transversale și acces către proprietăți. Urmează realizarea marcajelor rutiere și a semnalizării verticale.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primarul Sorin Vasilache: Propuneri privind programul curselor și tarifele pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI…
Primarul Sorin Vasilache: Propuneri privind programul curselor și tarifele pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI…

Având în vedere necesitatea adoptării unei Hotărâri de Consiliu Local pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI PUBLIC DE CĂLĂTORI CĂTRE…

Pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează 14-21 Ianuarie 2027. Pelerinii se vor bucura de prezența…
Pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează 14-21 Ianuarie 2027. Pelerinii se vor bucura de prezența…

Centrul de pelerinaje „Sfântul Nicodim” al Mitropoliei Olteniei organizează un pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează, în perioada 14-21 ianuarie…

Hotel Olănești&Spa Medical oferă sejur dedicat celor care aleg terapiile balneare pentru tratarea a numeroase…
Hotel Olănești&Spa Medical oferă sejur dedicat celor care aleg terapiile balneare pentru tratarea a numeroase…

La Hotel Olanesti & Spa Medical îmbinam traditia tratamentelor balneare cu tehnologia moderna si grija specialistilor pentru a va îmbunatati…

Primarul Florinel Constantinescu anunță că proiectul Pădurea-Parc din Călimănești este aproape de finalizare
Primarul Florinel Constantinescu anunță că proiectul Pădurea-Parc din Călimănești este aproape de finalizare

Proiectul Pădurea-Parc se apropie de final. Reamintesc faptul că el a devenit posibil după ce, în prelabil, am reușit să…

Primăria Păușești Măglași anunță că o echipă de intervenție lucrează pentru remedierea avariei și reluarea…
Primăria Păușești Măglași anunță că o echipă de intervenție lucrează pentru remedierea avariei și reluarea…

Stimați cetățeni, ​Vă informăm că o echipă de intervenție se află deja în centrul localității și lucrează pentru remedierea avariei…