Suneti primul ziarist argeșean care accesează o funcție publică importantă. Care au fost motivele care v-au făcut să candidați la funcția de consiler al Piteștilor?

Dorinţa de a modifica realitatea. E ca un răspuns la îndemnul: „Fă tu ceva, dacă nu-ţi convine!” Iar eu zic: „Ok, mă duc şi fac!” Mi-am exprimat de prea multe ori, în ziare şi la TV, nemulţumirea în legătură cu politicienii, cu administraţia românească şi cu instituţiile statului. Eram criticul ăla care, din spatele unei tastaturi, poate tot, ştie tot, rezolvă tot din cuvinte. Până într-o zi, când mi s-a părut absurd să stau şi să scriu. Oamenii citeau, dădeau „Like” pe Facebook, ziceau: mamă, ce bine ai zis-o! Sau mă înjurau, fiindcă nu erau de acord cu mine. Aşa. Şi? Mai departe? Cât timp puteam să mai fac chestia asta? Cât timp aveam să mai dau telefoane, să chem invitatul la emisiune, să scriu despre ce a zis el şi să-mi spun opinia? Procesul nu avea rezultat. Nu se întâmpla nimic. Am decis să candidez. Şi a mai fost un motiv. Lucrul ăla pe care ţi-l spun prietenii: suntem o generaţie ratată, politicienii ne-au înfundat, ne-au învins, ei sunt acolo, noi suntem aici. Ei şi noi. Linia asta de demarcaţie între ei care pot şi noi care doar ne uităm a început să mă enerveze. De fapt, oricine poate să facă orice. Limitele sunt în cap. Realitatea nu e doar a lor. E şi a noastră.

Sunteți în CL oaia neagra, ori totul e ca și cum nu ați fi ziarist. Apropo, mai sunteți ziarist? Dacă da, cum se împacă cele doua ipostaze?

Până săptămâna trecută am crezut că nu sunt oaia neagră. Am crezut că sunt doar un personaj neobişnuit care s-a dus printre conformişti şi printre scorţoşi. Mă priveau ca pe „tipul ăsta nonşalant care a venit aici, printre noi”. Ei se gândeau că, până la urmă, intru în schemă, ridic mâna, tac din gură, votez fără comentarii. Aiurea! Din prima şedinţă am scris un amendament la un proiect de hotărâre, am luat poziţie, am spus ce-am crezut. N-am fost iertat. „Cine te crezi, mă, adică tu le ştii pe toate, ne înveţi pe noi?” Nu redau întocmai, dar asta a fost ideea! Evident, mi-au trântit amendamentul. După ce am depus primul proiect de hotărâre a fost şi mai nasol. Am văzut nemulţumirea reală a unora dintre colegii mei din CL, am înţeles că da, sunt oaia neagră. „Ziaristu’ lu peşte!” Aşa mi s-a spus în faţă, de data asta! Să vorbeşti mai e cum mai e. Dar chiar aşa, să te apuci să scrii proiecte de hotărâre? A fost prea de tot. Însă nu-i bai, când toate oile sunt albe, îmi convine să fiu oaie neagră, toţi se vor uita la mine. Dacă mai sunt ziarist? Da, e meseria mea, nu mă voi dezice niciodată de acel tânăr care am fost, cu agenda într-o mână şi cu reportofonul în cealaltă, plecat să scrie ştiri. Aştept toamna, proiectez o nouă emisiune, mă reapuc de scris. Nu voi mai face emisiuni politice, fiindcă sunt membru de partid, pot să fiu invitat, nu moderator. Dar pe cultură şi pe administraţie nu mă poate opri nimeni să scriu.

Cum se vede presa locala de pe piedestatul omului politic care sunteți acum?

„Piedestalul omului politic”. Cred că râdem împreună de expresia asta. Pe piedestal stă chirurgul care operează o tumoare şi profesorul care învaţă un copil să scrie. Politicianul trebuie să fie un slujbaş al celorlalţi, atâta tot. Revenind la presă. Doar dacă ne imaginăm că presa locală n-ar mai exista, deja îi înţelegem valoarea şi importanţa. Ne imaginăm că în locul show-ului mediatic s-ar instala liniştea. Ce rezultă? Coreea de Nord. Deşertul. Dacă vorbim despre presă în general, putem să ne întrebăm împreună: oare ce mai este presa în situaţia în care există Wikileaks şi Panamapapers? Informaţia e la noi? La ziarişti? Nu. Informaţia e în altă parte. Nouă ziariştilor ni se dă informaţie până la un punct. Există alte puteri care nu permit presei să fie o putere complet autonomă. Sigur, rebelii din presă sunt cei care salvează profesia de fiecare dată…

La întrebarea ce ați face dacă ați fi consilier local la Pitești pentru o zi era ușor de răspuns. Ce faceți fiind consilier local pentru 4 ani?

E la fel de uşor de răspuns. O să scriu amendamente la proiectele cu care nu sunt de acord şi, în aceste amendamente, o să spun cum cred eu că trebuia făcut. O să scriu propriile mele proiecte de hotărâre, urmând ideile promise în campanie. Am început deja, primul proiect a fost depus şi discutat în comisie. O să spun public ceea ce cred că trebuie spus. O să stau de vorbă cu oricare cetăţean care vrea să stea de vorbă cu mine şi o să expun în CL problemele pe care mi le semnalează. Dacă o să am o viziune despre oraş, o s-o discut cu toată lumea şi n-o să mă supăr că ceilalţi nu sunt de acord cu mine, atâta vreme cât îşi vor exprima dezacordul civilizat şi vor aduce argumente.

Interviu realizat de Gheorghe Smeoreanu