Încep înscrierile la IconArt 2026

Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, organizează, în perioada 1-3 septembrie 2026, Atelierul de creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”, ediția a VI-a, care se va desfășura într-un spațiu amenajat special în Piața Primăriei Pitești. La atelierul de creație – pictură de icoane pe sticlă se pot înscrie 40 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani, elevi în cadrul unei unități de învățământ piteștene.
Cursurile se vor desfășura pe parcursul a trei zile, de marți, până joi, între orele 18.00 și 19.30, sub îndrumarea profesoarelor Stela Maria Lucici, Ruxandra Maria Ciobanu și Sidonia Ionescu, membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România. Vernisajul expoziției lucrărilor realizate în cadrul atelierului de creație se va desfășura joi, 3 septembrie, de la ora 18.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești.
Regulamentul și fișa de înscriere sunt postate pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești (www.centrul-cultural-pitesti.ro), precum și pe pagina oficială de Facebook a instituției.
Înscrierile se pot face în perioada 10 -31 august 2026.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mioveni. Screening GRATUIT pentru depistarea precoce a cancerului colorectal
Mioveni. Screening GRATUIT pentru depistarea precoce a cancerului colorectal

Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, va avea loc o…

Seminar dedicat Zilei Armatei Române, la Mioveni
Seminar dedicat Zilei Armatei Române, la Mioveni

Cu prilejul Zilei Armatei României, sărbătorită la 25 octombrie, Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni organizează…

De la Tokyo la Ciolcești, dialogul cultural dintre Argeș și Japonia continuă!
De la Tokyo la Ciolcești, dialogul cultural dintre Argeș și Japonia continuă!

La doar câteva zile după Festivalul de Muzică „Dinu Lipatti Tokyo”, patru tineri pianiști din Japonia au susținut un recital…

Astăzi, știința și robotica ies în stradă, la Pitești. Experimente interactive și demonstrații pentru curioși
Astăzi, știința și robotica ies în stradă, la Pitești. Experimente interactive și demonstrații pentru curioși

Astăzi, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de…

O casă din Vâlcea s-a făcut scrum. Pompierii au evacuat 9 butelii
O casă din Vâlcea s-a făcut scrum. Pompierii au evacuat 9 butelii

O casă din localitatea Cernișoara a ars în totalitate, vineri seara, în urma unui incendiu care a mobilizat trei autospeciale…