În Argeş se înfiinţează Ghişeul Unic. Vezi ce anume simplifică apariţia unei astfel de structuri

La nivelul Instituţiei Prefectului, ca parte integrantă din strategia pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene, va fi creat un Ghiseu Unic, realizat cu sprijinul CJ  Argeş. 

Această structură va prelua tot ce înseamnă cereri pentru obţinerea de avize şi autorizaţii de la instituţiile din judeţ, avize necesare depunerii şi implementării unui proiect european.

Astfel, se vor reduce costurile potenţialilor beneficiari în vederea obţinerii de avize, timpul de asteptare până la emiterea unui aviz, sau timpii dintre avize, birocraţia la nivelul instituţiilor implicate în procesul de emitere a avizelor şi autorizaţiilor necesare depunerii proiectelor europene.

Prefectul va stabili modul în care va funcţiona Ghişeul Unic într-o întâlnire cu conducerile tuturor celor 16 instituţii argeşene, care eliberează astfel de avize şi autorizaţii necesare în completarea cererii de finanţare, şi anume: CJ Argeş- Direcţia Tehnică, ISU, DGFP, Direcţia pentru Agricultură, APIA, Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Oficiul de Cadastru, Direcţia pentru Cultură, DSP, Agenţia de Mediu, Agenţia Judeţeană de Îmbunătăţiri Funciare, DSV, ITRSV Ploieşti, CEZ şi GDF Suez.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…
Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…

În pragul Sfintelor Sărbători de Paște, beneficiarii celor două Adăposturi de Noapte din cadrul Direcția de Asistență Socială a Municipiului…

Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…
Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…

Momente tensionate, azi după-amiază, pe Valea Păușa, în județul Vâlcea, după ce doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu…

Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…
Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…

Un accident rutier a avut loc  în această dimineață, în jurul orei 10:30, în comuna argeșeană Cocu, pe DJ 703E.…

Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…
Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…

Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, pe ordinea de zi…

UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…
UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…

UPDATE 3: ora 23.30 – din nefericire, femeia gravidă, în vârstă de 23 ani, a decedat. Acesta fusese extrasă în…