Florin Piersic i-o retează scurt președintelui PSD Diaspora: ”Nu-l cunosc pe domnul Rădulescu”

 
Cătălin Rădulescu, deputat de Argeș și președintele PSD Diaspora, a primit o replică usturătoare de la marele actor român, Florin Piersic.
În urmă cu o zi, Rădulescu declara pentru  Ziarul Profit că anul acesta PSD Diaspora va avea ”candidaţi cu mare notorietate” , dându-i exemplu în acest sens pe Tudor Gheorghe şi Florin Piersic, cu care ar fi iniţiat discuţii și cu care s-ar afla în negocieri avansate pentru a deveni candidaţii  social-democraților din partea PSD Diaspora.”Ştiţi doar că atât domnul Tudor Gheorghe, cât şi marele Florin Piersic sunt prieteni ai noştri”, ar mai fi spus deputatul argeșean.
Declarația a fost imediat preluată în presa centrală, iar maestrul Piersic a fost întrebat de jurnaliști, cum era de așteptat, dacă declarația deputatului este adevărată. Din răspunsul marelui actor se poate vedea, în primul rând, că nici vorbă să ajungă pe listele PSD, iar în al doilea rând, habar n-are cine e Cătălin Rădulescu! 
„Mi-au dat telefon. Eu nu am nicio treabă cu politica, nici vorbă, nici nu-l cunosc pe domnul Rădulescu (deputatul Cătălin Rădulescu, preşedintele PSD Diaspora, n.r.). Astea sunt vise, să fac eu parte pentru diaspora nu ştiu ce, mă propune PSD. Mi-a explicat o doamnă. N-am treabă cu politica de niciun fel. (…)La politicieni nici nu le spun mulţumesc, că n-am pentru ce să le mulţumesc, că nu mi-au făcut nimic şi n-am nimic nevoie de la ei”, a spus, pentru MEDIAFAX, actorul Florin Piersic.
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cinci tineri din Argeș, argint mondial pentru România!
Cinci tineri din Argeș, argint mondial pentru România!

Elevii Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești au obținut o distincție de top la FIRST Global Challenge 2026. Au…

24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești
24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești

Odată cu răcirea accentuată a vremii, sistemul de bike-sharing din Pitești va intra în procedura anuală de revizie, ce implică…

Tânăr de 21 de ani, rănit pe un șantier din Pitești. Un lanț de macara…
Tânăr de 21 de ani, rănit pe un șantier din Pitești. Un lanț de macara…

Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un lanț căzut…

Un argeșean a furat o căruță cu doi cai și a ajuns cu ea în…
Un argeșean a furat o căruță cu doi cai și a ajuns cu ea în…

Un bărbat de 50 ani, din comuna Ștefan cel Mare, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a…

Tânăr de 18 ani, la spital, după un accident pe DN 7
Tânăr de 18 ani, la spital, după un accident pe DN 7

Un tânăr de 18 ani, din județul Dâmbovița, a ajuns la spital după ce autoturismul pe care îl conducea a…