Festivitatea aniversară „Pitești 638”, în cadrul ediției a XXXIV-a a Zilelor Municipiului Pitești!

Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local au marcat, astăzi, 20 mai 2026, împlinirea a 638 de ani de la prima atestare documentară a orașului, prin organizarea ședinței festive „Pitești 638”, eveniment desfășurat în sala de ședințe a Consiliului Local și la statuia domnitorului Mircea cel Bătrân.

La această sărbătoare a comunității au participat, alături de reprezentanții municipalității, oficialități județene și regionale, reprezentanți ai mediului de afaceri și universitar, ai Episcopiei Argeșului și Muscelului, ai societății civile, precum și invitați speciali – cetățeni de onoare ai Municipiului Pitești.

În cadrul ședinței festive au susținut alocuțiuni primarul municipiului Pitești – Cristian Gentea, președintele Consiliului Județean Argeș – Ion Mînzînă, prefectul județului Argeș – Sebastian Nedelcu, și consilier Mihaela Stănciulescu – reprezentant al instituției Avocatul Poporului.

Programul a inclus o scurtă prelegere istorică susținută de reputatul istoric și scriitor argeșean dr. Ion Tiţa Nicolescu, urmată de un moment deosebit – conferirea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Pitești” domnului prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, personalitate marcantă a medicinei românești, medic neurolog și psihiatru, profesor universitar și autor.

În încheiere, reprezentanții administrației locale au depus o jerbă de flori la statuia domnitorului Mircea cel Bătrân, cel care a consemnat, prin actul emis la 20 mai 1388, prima atestare documentară a Piteștiului. Momentul a fost marcat printr-un recital susținut de corul CREDO al Bisericii Domnești Sfântul Gheorghe.

Manifestările dedicate aniversării orașului continuă mâine, 21 mai, când sunt sărbătoriți patronii spirituali ai Piteștiului, prin oficierea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cea mai bună zacuscă se face, în octombrie, la Mioveni
Cea mai bună zacuscă se face, în octombrie, la Mioveni

Toamna aduce la Mioveni gusturile și aromele preparatelor făcute după rețete păstrate cu grijă de-a lungul anilor.   Joi, 1…

Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare
Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare

Societatea Apă Canal 2000 SA anunță că, în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, între orele 9:00 – 15:00, circulația…

Trei medalii pentru sportivii de la Sabaki Extreme Fight Topoloveni, la competiția „Glorie prin Efort…
Trei medalii pentru sportivii de la Sabaki Extreme Fight Topoloveni, la competiția „Glorie prin Efort…

Doi sportivi ai Asociației Club Sportiv Sabaki Extreme Fight din Topoloveni au participat, ieri, 26 septembrie, la cea de-a III-a…

Norig Balkan Trio&Guests, la Filarmonica Pitești
Norig Balkan Trio&Guests, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează luni, 28 septembrie, de la ora 20.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral Norig Balkan Trio&Guests. Norig Balkan…

Punctul de încasare a taxelor și impozitelor din Ștefănești-Blocuri nu funcționează luni
Punctul de încasare a taxelor și impozitelor din Ștefănești-Blocuri nu funcționează luni

Primăria Ștefănești îi anunță pe locuitorii care au de achitat impozite și taxe locale trebuie să țină cont de o…