Femeie omorâtă de bărbatul cu care trăia. Avea 52 de ani

 

 

 

 

 

 

Aseară, în jurul orei 21, o femeie a sunat la 112 să sesizeze faptul că o vecină de a sa, în vârstă de 52 ani, din localitatea argeșeană Căldăraru, a fost înjunghiată de către concubinul său. Nenorocirea o aflase chiar de la bărbat, care (rupt de beat), după ce comisese fapta, s-a dus la ea să-i spună ce-a făcut. 

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Buzoești și un echipaj medical. Din nefericire, au găsit femeia decedată.

Bărbatul, care are 48 de ani, a fost condus la sediul poliției, pentru audieri. Trebuie spus că acesta a mai avut probleme cu legea, fiind arestat, în trecut, pentru tâlhărie.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii omor, în condițiile violenței în familie, cercetările fiind desfășurate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.

După administrarea probatoriului, în cursul nopții, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive. 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O săptămână cu poezie, muzică și povești, la Centrul Cultural Pitești
O săptămână cu poezie, muzică și povești, la Centrul Cultural Pitești

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 14-18 septembrie, mai multe evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială…

Voluntarii din Mioveni sunt așteptați la campania „Let’s Do It, România!”
Voluntarii din Mioveni sunt așteptați la campania „Let’s Do It, România!”

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, locuitorii orașului Mioveni sunt invitați să participe la campania națională de ecologizare „Let’s Do It, România!”…

Recital cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, la Filarmonica Pitești
Recital cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, la Filarmonica Pitești

Luni, 14 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești, Asociația Culturală „Teatralis” și Camera de Comerț și…

Cu 139 km/h prin oraș, la doar 19 ani. A rămas fără permis 120 de…
Cu 139 km/h prin oraș, la doar 19 ani. A rămas fără permis 120 de…

Un tânăr de 19 ani, din Pitești, a fost prins de polițiști, ieri, în timp ce conducea cu 139 km/h…

Polițiștii argeșeni, acțiuni pentru siguranța copiilor și prevenirea consumului de droguri
Polițiștii argeșeni, acțiuni pentru siguranța copiilor și prevenirea consumului de droguri

Polițiștii argeșeni au desfășurat, în zilele de 11 și 12 septembrie, mai multe activități de prevenire în școli, spații publice…