UPDATE/// Fată de 15 ani, plecată de acasă după o ceartă cu mama, legată de situația școlară

UPDATE:

Fata a fost găsită, de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești, pe un teren cu vegetație forestieră, în localitatea de domiciliu.

Nu a fost victima vreunei infracțiuni.

În cauză urmează să fie sesizați lucrători de asistență socială, pentru efectuarea de activități specifice.

________

Astăzi, în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorei Paraschiv Mariana Daniela, de 15 ani, de la domiciliul din comuna Priboieni.

Din verificările preliminare a rezultat că minora ar fi plecat în jurul orei 14:00, după o discuție contradictorie referitor la situația școlară a minorei, mama acesteia efectuând căutări, iar în împrejurarea în care nu a avut rezultat, ulterior a sesizat polițiștii. Minora nu a mai avut plecări.

La acest moment, polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni desfășoară căutări, iar datele minorei au fost transmise unităților de poliție, precum și altor structuri cu atribuții de legitimare a persoanelor.

Semnalmente: aproximativ 1,55- 1,60 m înălțime, 40 de kg, ochi verzi, păr blond, creț.

Vestimentație: la momentul plecării minora purta bluză roșie, pantalon tip colant negru și adidași de culoare albastru.

Persoanele care pot oferi informații cu privire la minora în cauză sunt rugate să apeleze Serviciul Unic de Urgență 112 sau să contacteze Poliția Orașului Topoloveni, la 0248 666 550.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vicepreședintele CJ Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu: „Fondurile europene trebuie să se vadă în viața de zi…
Vicepreședintele CJ Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu: „Fondurile europene trebuie să se vadă în viața de zi…

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu, a participat, miercuri, 7 octombrie, la Călărași, la reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului…

„IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI”, premiera weekendului la Teatrul „Alexandru Davila”. Ce spectacole mai sunt…
„IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI”, premiera weekendului la Teatrul „Alexandru Davila”. Ce spectacole mai sunt…

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești își așteaptă publicul, în perioada 9-11 octombrie, cu trei spectacole, între care cea mai nouă…

UPDATE/// Accident mortal la Bascov. Pieton lovit de un TIR
UPDATE/// Accident mortal la Bascov. Pieton lovit de un TIR

UPDATE 2, ora 20;38: ”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 48…

Trei mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești
Trei mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești

Trei autoturisme abandonate au fost ridicate de pe domeniul public din Pitești, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii locali…

Accident cu 11 persoane implicate în Vâlcea. Opt au ajuns la spital
Accident cu 11 persoane implicate în Vâlcea. Opt au ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate 11 persoane a avut loc astăzi, în jurul orei 12.30, pe DJ…