Expoziția absolvenților Liceului de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești, la Galeria Națională de Artă Naivă a Muzeului Județean Argeș

 

 

 

 

 

 

 

Galeria Națională de Artă Naivă a Muzeului Județean Argeș găzduiește, începând de astăzi, 9 iunie 2023, expoziția absolvenților Liceului de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești. Profesorii coordonatori ai acestei generații sunt Emanuel Fleancu, Daniel Predut și Marius Ivanovici.

„Mă simt bine, astăzi, aici, în mijlocul dumneavoastră. Consiliul Județean sprijină genul acesta de activități. Nu am cum să uit faptul că ori de câte ori am apelat la bunăvoința celor de la Liceul de Artă au ieșit lucruri frumoase, așa cum a fost la Spitalul de Pediatrie sau Baza Nautică Bascov-Budeasa. Sunt convins că cea mai mare parte dintre dumneavoastră veți deveni un nume în zona dvs de activitate. Vă urez multă sănătate, inspirație, putere de muncă” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

„Sunt tare emoționat. I-am văzut de când erau mici. S-au dezvoltat, au devenit maturi, artiști și astăzi vedeți rezultatul muncii lor și mă bucur foarte mult că este atât de multă lume aici pentru a le aprecia munca la adevărata lor valoare” – Romu Vlădău, director Liceul “Dinu Lipatti”.

„Este o zi importantă pentru că acești elevi au muncit un an de zile la Lucrarea de Atestat, în care au încropit tot ceea ce au învățat în trei ani, toate elementele de tehnică și de limbaj artistic învățate la Liceul de Artă” – Daniel Preduț, artist plastic, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Pitești.

„Au fost patru ani minunați. Le mulțumesc tuturor copiilor, dar mai ales copiilor mei de la grafică” – Emanuel Fleancu, profesor Liceul “Dinu Lipatti”.

„Au fost patru ani minunați în care am învățat foarte multe, în care am legat multe prietenii și mă bucur enorm că sunt atât de mulți oameni alături de mine. Le mulțumesc foarte mult profesorilor, de la care am învățat foarte mult și au pus bazele persoanelor care suntem astăzi din punct de vedere artistic și nu numai”- Laura Tudose, absolventă.

„A fost o perioadă de excepție, plini de experiențe, de încercări dar și de reușite. Sunt foarte mândră și sunt siguri că toți copiii de aici sunt foarte mândri. Voi recomanda toată viața tuturor celor vor să își urmeze visul să vină la Liceul de Artă” – Ioana Vlădău, absolventă.

„Oricând vom colabora, așa cum am făcut-o și până acum. Sunt convins, din ceea ce văd, că într-un viitor foarte apropiat, vom participa la expoziții ale absolvenților de astăzi” – Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș.

Expoziția poate fi vizitată în fiecare zi a săptămânii, între orele 09.00 – 19.00, timp de două săptămâni, la Muzeul Județean Argeș, intrarea din Bulevardul Eroilor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se sancționează! Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi…

PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…
PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…

Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean, și-a redeschis astăzi porțile după finalizarea lucrărilor…

Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!
Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!

După aproape 140 de ani, una dintre clădirile emblematice ale Piteștiului și-a deschis din nou porțile, iar în interior îi…

Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest
Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest

Un bărbat de 48 de ani, din Curtea de Argeș, a fost reținut după ce a fost prins conducând mașina,…

Și-a sunat fosta concubină și a fost reținut
Și-a sunat fosta concubină și a fost reținut

Un bărbat de 46 de ani, din Călinești, a fost reținut după ce și-ar fi sunat de două ori fosta…