Echipa PSD Argeș, din nou în mijlocul rucărenilor!

 

 

 

 

 

 

Echipa PSD a fost prezentă ieri la Rucăr, acolo unde a avut loc o nouă ediție a tradiționalei sărbători Expopastoralis – sărbătoarea răvășitului.

Ca în fiecare an, mândrii rucăreni și-au adus în prim-plan cele mai frumoase animale, au încântat oaspeții cu bucate tradiționale specifice zonei și cu produse de artizanat care au făcut renumită această comunitate în toată țara. Cei mai harnici dintre ei, dar și tineri cu rezultate bune la învățătură, au fost premiați.

Echipa social-democrată a fost reprezentată de deputatul Remus Mihalcea – prim-vicepreședinte PSD Argeș, senatorii Ovidiu Puiu și Cristina Mariana Stocheci, deputatul Pavelescu Nicolae, vicepreședinții CJ Argeș Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, directorul general adjunct Romsilva Olavi Nițescu, directorul general ABAAV Bogdan David, alături de primari din zonă, consilieri județeni, consilieri municipali din Câmpulung și consilieri locali.

“Felicitări primarului comunei Rucăr, Ionel Dulamă, Consiliului Local și gospodarilor din Rucăr pentru această sărbătoare de renume! Mulțumim că ați reușit să duceți mai departe tradiția, portul și obiceiurile strămoșești! Vă dorim tuturor multă sănătate și să vă creșteți copiii în pace și să aveți grijă de bătrânii noștri!”, a fost mesajul transmis de Marius Nicolaescu.

Rucărul este un loc încărcat de istorie, oferind peisaje montane fermecătoare și de un pitoresc inegalabil. Prin oamenii săi gospodari și portul popular autentic, această zonă rămâne un adevărat reper de frumusețe și tradiție!

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul
Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul

Odată cu startul Simfoniei Lalelelor, Parcul Ștrand din Pitești își redeschide zona de agrement și îi așteaptă pe vizitatori cu…

„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea
„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea

Un bărbat de 47 de ani din localitatea vâlceană Păușești a fost oprit ieri de polițiști după ce s-a urcat…

Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!
Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!

Piteștiul trăiește, din nou, zilele lui cele mai frumoase. A fost dat startul celei de-a 49-a ediții a Simfoniei Lalelelor,…

„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…
„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…

„Paradis Cultural Nights” revine cu cea de-a doua ediție, consolidând un concept cultural distinct, construit în jurul unor seri în…

Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest
Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest

Un conflict izbucnit într-o parcare din comuna vâlceană Cernișoara s-a încheiat cu două persoane reținute de polițiști. Totul s-a întâmplat…